Putin a ordonat. În a doua zi de Paște, Rusia a făcut anunţul care zguduie lumea

Putin a ordonat testarea forțelor nucleare

În a doua zi de Paște, luni, 6 mai 2024, Rusia a anunţat că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare.

Aceste acțiuni ale Rusiei ar fi un răspuns la declaraţiile Occidentului privind trimiterea de trupe în Ucraina, a declarat luni purtătotul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov. El a citat comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron privind trimiterea de soldaţi în Ucraina, dar şi declaraţiile unor politicieni importanți britanici şi americani.

„Aceşti lideri au vorbit despre dorinţa şi chiar despre intenţia de a trimite contingente armate în Ucraina, cu alte cuvinte de a plasa soldaţi NATO împotriva armatei ruse”, a declarat Peskov.

Serviciile militare şi alte servicii speciale verifică rapoartele privind desfăşurarea legiunii străine a Franţei în Ucraina, a adăugat Peskov, citat de Reuters.

Vladimir Putin a ordonat testarea

Reprezentanți ai Ministerului Apărării al Federației Ruse au declarat că preşedintele Vladimir Putin a ordonat testarea pregătirii forţelor nucleare ruse pentru a îndeplini misiuni de luptă. Este vorba despre arme nucleare non-strategice, sau mai exact tactice.

Exerciţiile militare vor include antrenamente pentru pregătirea şi desfăşurarea în vederea utilizării armelor nucleare non-strategice, a precizat Ministerul Apărării. Vor participa formaţiuni de rachete din Districtul Militar Sudic şi forţe navale.

„În timpul exerciţiului, vor fi efectuate o serie de paşi pentru a exersa aspectele legate de pregătirea şi utilizarea armelor nucleare non-strategice”, a declarat Ministerul Apărării.

Rusia deţine cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, iar Statele Unite ale Americii sunt pe locul doi în ceea ce privește numărul armelor nucleare.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed