Organizaţia Greenpeace afirmă, într-un raport, că au fost identificate legături ale unui număr de cel puţin şapte furnizori IKEA din România cu distrugerea pădurilor naturale sau a altor arii cu valoare ridicată de conservare. Greenpeace susţine că a vizitat magazinele IKEA din Europa în perioada septembrie 2023 – martie 2024 şi a găsit legături între mai multe produse şi lemn tăiat din păduri primare şi naturale din România, în 13 ţări. IKEA a transmis că ia acuzaţiile foarte în serios şi că, în cazul în care descoperă nereguli, ia măsuri imediate, care pot merge până la întreruperea relaţiilor de afaceri.
”Prin examinarea atentă a întregului lanţ de aprovizionare, de la locurile de exploatare forestieră până la depozitele de lemn, inclusiv prin analizarea avizelor de transport cu elemente de geolocalizare şi vizitarea instalaţiilor de procesare, Greenpeace CEE a descoperit distrugerea sistematică a pădurilor naturale, inclusiv a două situri protejate Natura 2000. Au fost identificate legături ale unui număr de cel puţin şapte furnizori IKEA din România cu distrugerea pădurilor naturale sau a altor arii cu valoare ridicată de conservare”, se arată în făcut public miercuri.
Potrivit documentului, IKEA îşi procură cea mai mare parte a lemnului din Polonia, Lituania şi Suedia. Compania susţine că doar 4% din lemnul virgin din lanţurile de aprovizionare IKEA provine din România. Conform analizei Greenpeace CEE, dintre cei mai mari 15 producători români de mobilă, şapte sunt furnizori pentru IKEA, iar cifra lor de afaceri combinată pentru 2022 a fost de aproximativ 480 de milioane de euro. ”Ne concentrăm asupra unui sistem de aprovizionare cu lemn, în care companiile producătoare de mobilă prelucrează lemn rotund şi/sau lemn tăiat livrat direct din păduri sau (mai des) de la furnizori intermediari şi depozitele acestora. Până acum s-a dovedit imposibil să se stabilească dacă lemnul din pădurile naturale ajunge într-adevăr în produsele IKEA sau este folosit pentru a aproviziona alţi clienţi, dar având în vedere „contaminarea” pe scară largă a aprovizionării cu lemn pe care se bazează IKEA, acest lucru pare foarte probabil”, consemnează autorii raportului.Greenpeace admite că majoritatea acestor furnizori IKEA fabrică produse pentru mai multe companii europene şi internaţionale.
”Cu toate acestea, pe baza site-urilor web ale producătorilor, a articolelor online şi a altor informaţii disponibile publicului, IKEA este, fără îndoială, cel mai mare client al celor şapte companii, a căror legătură cu distrugerea pădurilor naturale a fost identificată de investigaţia Greenpeace. Unul dintre producători, Plimob, produce practic exclusiv pentru IKEA. Investigaţiile au identificat o legătură a acestor producători cu cel puţin 30 de produse IKEA şi cu unele dintre cele mai cunoscute piese de mobilier IKEA, ridicând îngrijorarea că lemnul din pădurile naturale ar putea ajunge în cele din urmă în casele din întreaga Europă şi nu numai. Greenpeace CEE a identificat aceste legături pe baza sistemului unic de identificare a producătorilor IKEA, cu etichete de produse care trimit către compania implicată în lanţul de aprovizionare”, se arată în documentul elaborat de Greenpeace.


