AcasăEconomieRAPORT: Piaţa investiţiilor din România în zona de real estate a înregistrat...

RAPORT: Piaţa investiţiilor din România în zona de real estate a înregistrat o creştere de circa 44% în primul semestru al acestui an, la 518 milioane euro

”Piaţa investiţiilor din România a înregistrat creşteri în primul semestru al acestui an, până la valoarea de 518 milioane euro, de la 360 milioane euro a perioadei similare de anul trecut. De altfel, volumul investiţiilor a crescut şi comparativ cu anii anteriori, chiar şi cu cei care au precedat criza COVID-19 – în perioada 2018-2021 acesta a înregistrat valori între 320 si 430 milioane euro în primul semestru. La nivel european, piaţa de investiţii este într-un moment de expectativă, inflaţia şi volatilitatea preţurilor pentru materiale de construcţii generând incertitudine, iar o parte din jucătorii implicaţi amână deciziile de achizţie în lipsa predictibilităţii”, potrivit ultimului raport al Savills, asociatul internaţional al Crosspoint Real Estate în România.

Ultima tranzacţie asistată de Crosspoint Real Estate este cea prin care Transilvania Construcţii a achiziţionat portofoliul de proprietăţi logistice de la SIF Imobiliare PLC. Valoarea totală a tranzacţiei este de aproximativ 15 milioane de euro şi este una dintre cele mai importante tranzacţii imobiliare din sectorul industrial din acest an.

“În Europa, cererea este în continuare constantă pentru produsele prime – cele de o calitate foarte bună, care asigură venituri constante pe termen lung – vedem prudenţă în analiza produselor value-add şi, cel mai probabil, vom asista la o scădere a volumelor de investiţii per total în 2022 vs 2021, dar şi o încetinire a comprimării randamentelor, coroborat cu creşterea dobânzilor la finanţări”, spune Bogdan Gubandru, head of investment, Crosspoint Real Estate.

Conform cercetărilor departamentului de Research al Crosspoint Real Estate,  piata locală a generat un volum de tranzacţii în semestrul 1 în crestere, faţă de perioda similară a anului trecut – 518 milioane euro vs 360 milioane euro, iar sectoarele cele mai performante sunt reprezentate de retail şi office.  

“În ceea ce priveşte tranzacţiile aflate în derulare – dacă acestea vor fi închise în cursul acestui an – România anunţă un semestrul 2 bun, similar cu semestrul 2 2021. Premisele sunt optimistite, având în vedere cifrele analizate în anii trecuţi, iar cel mai bun exemplu este că volumul investiţiilor a rămas relativ constant chiar şi în anii crizei sanitare”, completează Ilinca Timofte, head of research, Crosspoint Real Estate.

Atractivitatea randamentelor ridicate, în comparaţie cu regiunea, aceasta rămâne un factor determinant pentru investitori, care văd în aceste produse un refugiu în faţa inflaţiei.

“Prudenţa este cuvântul de ordine, atât în rândul cumpărătorilor, cât şi în rândul vânzătorilor, în aşteptarea cristalizării tendinţelor ce vor defini piata investiţională, în perioada următoare”, adaugă Gubandru.

Fondată în 2005, Crosspoint Real Estate oferă atât servicii de tranzacţionare şi consultanţă pentru domeniul imobiliar, cât şi soluţii financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăţi: office, retail, industrial, terenuri, hoteluri şi rezidenţial. Crosspoint Real Estate este asociatul internaţional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel global, fondată în 1855 – cu venituri de peste 2,15 miliarde lire generate în 2021.

 

 

 

 

 

Ultimele Articole