Război între Franţa şi Marea Britanie: Ba economia mea este într-o stare mai bună!

0

Estimările sugerează că este improbabil ca economia franceză să îndeplinească ţinta unui avans de 1% anul viitor.

 

Guvernul urmăreşte să reducă deficitul bugetar la 5,7% din PIB în acest an şi la 4,6% în 2012. Franţa riscă să piardă ratingul maxim triplu „A” din cauza temerilor legate de capacitatea de a respecta obiectivele privind reducerea deficitului bugetar, care alimentează creşterea datoriilor.

 

Oficialii francezi sunt nemulţumiţi că ratingul „AAA” al ţării este în pericol, spre deosebire de calificativul Marii Britanii, chiar dacă şi această ţară are deficit bugetar mare, un nivel similar al datoriilor şi o inflaţie ridicată, cuplată cu un ritm lent de creştere economică.

 

Iritarea francezilor a fost alimentată de comentarii recente ale ministrul britanic de Finanţe George Osborne, care a comparat predictibilitatea Franţei cu cea a Greciei. Baroin a aţâţat un război al cuvintelor de o parte şi de alta a Canalului Mânecii, afirmând că „este adevărat că situaţia economiei britanice este în prezent foarte îngrijorătoare, şi este de preferat să fii francez decât britanic, la nivel economic”, transmite Financial Times.

 

Comentariile oficialului francez au avut loc după ce institutul de statistică INSEE a estimat vineri că economia Franţei se va contracta cu 0,2% în trimestrul patru şi cu 0,1% în primele trei luni ale anului viitor. Economia va reveni apoi la o creştere de numai 0,1% în trimestrul al doilea. Citeşte articolul