RCA se scumpește masiv

Reversul medaliei este însă o creștere a prețurilor care, pe medie, va depăși 20%-25%, dar care ar putea ajunge și până la 50% în cazul șoferilor care se încadrează în zone de risc ridicat.

 

Punerea Astra Asigurări sub administrare specială și, implicit, schimbarea strategiei de piață a celei mai mari societăți de asigurare din România echivalează cu eliminarea unuia dintre cei trei jucători care au practicat prime de asigurare cu mult sub nivelul mediu al pieței.

 

Mai mult, Euroins, o altă societate recunoscută ca având prețuri foarte mici, se află în vizorul ASF și a anunțat și o majorare semnificativă de capital.

 

Nu în ultimul rând, Carpatica Asig, societatea care completeză grupul firmelor ce domină, ca volum al contractelor, zona asigurărilor RCA și a celor de locuință, este zguduită de problemele penale ale patronului și ale unor foști directori și membri ai Consiliului de Administrație.

 

Nici una dintre cele trei nu își va mai permite să mizeze pe prime de asigurare cu mult sub media pieței fără a risca fie pierderi uriașe, fie noi sancțiuni.

 

Analiza prețurilor practicate de cele trei societăți care, de altfel, anul trecut au adunat peste 60% din numărul total de contracte RCA arată că ele erau și cele care își asumau riscurile cele mai importante, alegând să coteze la prețuri mici pe zonele cu riscul cel mai ridicat, cum ar fi tinerii sub 30 de ani, taximetriștii sau șoferii care locuiesc și conduc în orașe cu o densitate ridicată a traficului.

 

Aceste categorii de clienți care, oricum, erau mult dezavantajate de simpla încadrare în zona respectivă de risc vor avea, astfel, cel mai mult de suferit.

 

Portretul-robot al clientului cu cel mai mare risc descrie un tânăr sub 30 de ani, cu mai puțin de 10 ani de experiență la volan, care conduce într-un oraș din estul țării (mai ales Constanța) sau în Capitală.

 

Dacă respectivul tânăr are și o mașină foarte puternică, va plăti cu siguranță cu mult peste media primelor RCA și aproape dublu în comparație cu situația ideală a unei persoane de peste 50 de ani, care conduce o mașină de capacitate medie într-un oraș din vestul țării.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed