Rectificarea bugetară sacrifică investiţiile

România are nevoie de măsuri de încu­ra­jare a creşterii PIB, în special de investiţii pu­blice cu valoare adăugată mare. Stimularea consumului a fost una dintre soluţiile vehiculate frecvent pentru susţinerea creşterii economice. Însă, pe structura actuală a economiei româneşti, creş­terea consumului duce inevitabil la im­porturi mai mari şi deteriorarea de­ficitului de cont curent, pentru care nu există suficiente surse de finanţare, având în vedere prăbuşirea investiţiilor străine şi eşecul atragerii fondurilor europene. Teoretic, resursele supli­mentare provenite din reîntregirea salariilor bugetarilor ar putea să meargă în consum, dar există şi alternativa direcţionării ba­nilor spre creditele res­tante şi economisire.
 
 
Tăierea cheltuielilor de investiţii în a doua parte a anului vine după ce în pri­mul semestru gradul de realizare a investiţiilor a fost „semnificativ sub aşteptări” reflectând atât o incapacitate de a absorbi fondurile europene desti­na­te investiţiilor planificate, cât şi un instru­ment de echilibrare a deficitului bu­getar către ţinta semestrială convenită cu FMI, după cum remarcă Consiliul Fiscal. Citeste mai mult.
 
 
Citeste si
 
 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed