Remus Cernea se cere în audiență la liderii AUR: Îmi voi face datoria de cetățean

Fostul deputat Remus Cernea, activist pe probleme de mediu și alte cauze civice, susține că va solicita o audiență la liderii AUR, George Simion și Claudiu Târziu, pentru a le explica ”de ce sunt periculoase derapajele acestui partid”.

El susține, într-o postare pe Facebook, că ”a merge cu un grup de membri și susținători ai AUR acasă la Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, și acasă la părinţii europarlamentarului Rareș Bogdan, reprezintă o acţiune care amintește de grupurile de agresori fasciști din anii ’20 – ’30 ai secolului XX care recurgeau la intimidare, agresiune și violenţă faţă de civili ori oameni politici”.

Cernea mai scrie că liderii AUR, prin acțiunile de stradă contra măsurilor de prevenție şi contra vaccinării, cei de le AUR au subminat măsurile autorităților, au generat confuzie şi dezinformare în rândul cetățenilor şi au devenit aliați ai virusului generând şi mai multe îmbolnăviri şi decese.

Remus Cernea Cernea a fost lider al Partidului Verde din partea căruia a candidat la alegerile prezidențiale din 2009, obținând 0, 62% din voturi. Cernea s-a mai făcut remarcat și ca activist împotriva discriminării bazate pe religie și orientare sexuală, apoi ca apărător și promotor al drepturilor omului. El a militat și pentru protejarea animalelor și mediului.

În octombrie 2010 a demisionat din Partidul Verde din cauza unor diferențe ideologice și a pus bazele Mișcării Verzilor. În 2012 a fost ales deputat pe listele USL. În timpului mandatului a trecut la deputați neafiliați.

Redăm mai jos integral postarea lui Remus Cernea pe Facebook

”Motivele pentru care cer să fiu primit în audienţă de către deputatul George Simion și de senatorul Claudiu Târziu sunt precizate mai jos! La ora 20.00 le voi explica pe larg în cadrul unui live pe YouTube! Voi posta link-ul de acces la primul comentariu!

Ȋn calitate de cetăţean al Bucureștiului, circumscripţia electorală nr. 42, în care au fost aleși cei doi co-președinţi ai formaţiunii politice AUR, George Simion deputat iar Claudiu Târziu senator, le adresez acestora o cerere de primire în audienţă la grupul parlamentar de la Camera Deputaţilor și/sau la cel de la Senat!

Voi depune solicitarea la Registratură, pentru a urma procedurile instituţionale, și voi solicita parlamentarilor să accepte ca discuţiile să fie desfășurate public, în prezenţa presei pentru a nu exista nici un fel de suspiciuni / neînţelegeri asupra lucrurilor spuse.

Dacă politicienii de la AUR sunt doritori să asculte poporul român, atunci să arate că nu au nimic de ascuns și că au curajul unei discuţii deschise cu un alegător din București care are alte abordări asupra unor teme precum cele de mai jos:

1. Ca partid politic parlamentar AUR are toate pârghiile instituţionale de a sesiza autorităţile publice din România ori de a organiza manifestări de protest pașnice cu respectarea normelor legale. Ȋn acest context, a merge cu un grup de membri și susținători ai AUR acasă la Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, și acasă la părinţii europarlamentarului Rareș Bogdan, reprezintă o acţiune care amintește de grupurile de agresori fasciști din anii ’20 – ’30 ai secolului XX care recurgeau la intimidare, agresiune și violenţă faţă de civili ori oameni politici.

Da, acum suntem pe o altă spirală istorică iar un pogrom sau alte crime nu par un pericol iminent. Ȋnsă asemănarea izbitoare a faptelor recente ale lui George Simion cu acţiunile de intimidare și violenţă ale fasciștilor din perioada interbelică poate explica în bună măsură opoziţia sa ca Holocaustul să reprezinte o materie de studiu în școlile din România!

George Simion amestecă familiile și locuinţele private ale unor oameni politici cu disputele politice! Nu înţelege și nu respectă demarcaţia firească între lupta politică din spațiul public și viaţa privată.

2. Asaltul asupra Parlamentului României și asupra Primăriei Timișoara, cu nerespectarea procedurilor democratice de exercitare a dreptului la protest ori de cerere în audienţă reflectă o lipsă de respect faţă de instituţiile statului român și o ameninţare asupra ordinii de drept!

3. Cât timp îi va mai păcăli George Simion pe oameni strângând semnături pentru demiterea președintelui Iohannis știut fiind faptul că nu există o procedură legală pentru ca președintele să fie demis prin semnături strânse de la cetăţeni?

4. Urmează George Simion politica revendicărilor teritoriale faţă de Ucraina așa cum face Rusia lui Putin? Pentru atunci când proclamă sloganul „Basarabia e România”, George Simion contestă Acordurile de la Helsinki din 1975 care prevăd inviolabilitatea frontierelor și integritatea teritorială a statelor. Unirea poate fi făcută prin referendum şi vot în parlament în Republica Moldova şi România! Dar nu putem ridica pretenții teritoriale față de Ucraina pentru teritoriile din sudul Basarabiei şi Bucovina de Nord!

5. Liderii AUR, prin atitudinile exprimate public în repetate rânduri prin declaraţii, mitinguri și alte acţiuni desconsideră Art. 34 din Constituţia României care garantează cetăţenilor români Dreptul la ocrotirea sănătăţii: (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

Prin acțiunile de stradă contra măsurilor de prevenție şi contra vaccinării, cei de le AUR au subminat măsurile autorităților, au generat confuzie şi dezinformare în rândul cetățenilor şi au devenit aliați ai virusului generând şi mai multe îmbolnăviri şi decese.

6. Prin declaraţiile sale xenofobe privindu-l pe jucătorul de fotbal Mario Camora, de origine portugheză, naturalizat în România, dl. deputat George Simion abdică de la valorile constituționale prevăzute la Art 4 din Constituția țării noastre: „(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”!

7. Deşi a jurat să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, prin declaraţiile sale homofobe recente, dl. Simion încalcă Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Art 2 (1).

Aștept să fie acceptată o astfel de audiență de către cei doi co-președinți ai AUR, domnii George Simion și Claudiu Târziu. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Dacă ea va fi acceptată, îmi voi face datoria de cetățean să le explic față în față de ce sunt periculoase derapajele acestui partid! Dacă nu va fi acceptată, acest lucru va demonstra lipsa de curaj și de asumare a liderilor acestei formațiuni politice față de cetățenii români îngrijorați de declarațiile și acțiunile AUR și că, în schimb, George Simion și Claudiu Târziu preferă acțiuni antidemocratice, de intimidare și agresiune.”

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed