Revista presei 30.11.2010 – Cel mai mare mall de pe Bursă a câştigat 8 mil. euro într-o zi

0

Gândul: Mai bine proprietar, decât chiriaş. La finele lui 2010, pe o piaţă imobiliară apatică se conturează noi tendinţe. Calculele portalurilor imobiliare certifică faptul că o rată lunară la bancă este o alegere mai avantajoasă decât opţiunea de a fi chiriaş în aceeaşi locuinţă. Românii însă nu se înghesuie să cumpere locuinţe. „De exemplu, o garsonieră din Militari, care în 2007 avea ca preţ 65.000 de euro, in 2010 se vinde la un preţ de 37.000 de euro, cu 28.000 de euro mai puţin. Şi rata bancară pentru un astfel de imobil a scăzut de la 364 de euro la 171 de euro, atât datorită sumei mai mici împrumutate cât si scăderii accentuate a costurilor de creditare. În acelaşi timp, chiria a scăzut de la 350 de euro la 220 de euro”, spun reprezentanţii portalului MagazinulDeCase. ro

ZF: Cel mai mare mall de pe Bursă a câştigat 8 milioane de euro într-o zi. Acţiunile Unirea Shopping Center (SCDM), compania care controlează magazinul Unirea din centrul Capitalei şi încă un centru comercial la Braşov, au crescut ieri cu 16% pe piaţa RASDAQ, pe fondul unor tranzacţii mai ridicate decât în mod obişnuit. Titlurile Unirea au închis şedinţa la preţul de 78 de lei, evaluând compania la 54 mil. euro, cu 7,6 mil. euro peste capitalizarea de vineri. Pe parcursul şedinţei de tranzacţionare, titlurile companiei s-au tranzacţionat chiar şi la 90 de lei, cu 32% peste cotaţia de vineri.

România liberă: Boagiu vrea să prelungească Autostrada Bucureşti- Constanţa până la Varna. Conducerea CNADNR nu are soluţii pentru autostrada Piteşti-Sibiu, dar doreşte prelungirea autostrăzii Bucureşti-Constanţa până la graniţa cu Bulgaria, de unde vecinii din sud să o continue la Varna. Fiecare ministru al Transporturilor are o sensibilitate aparte faţă de circumscripţia din care provine. Niciunul nu îşi recunoaşte sensibilitatea şi promovează proiectul unei anumite autostrăzi în numele cererii de trafic care ar exista pe ruta respectivă. Braşoveanul Ludovic Orban împânzise Transilvania de drumuri expres (foarte asemănătoare autostrăzilor), iar craioveanul Radu Berceanu susţinea ideea unei autotrăzi dinspre Bucureşti spre Bănie. Mai recent Anca Boagiu, actualul ministru al Transporturilor doreşte prelungirea autostrăzii Bucureşti-Constanţa până la graniţa cu Bulgaria.

Capital: Cum se explică preţul ridicat al carburanţilor vânduţi în România. Lanţul de procesare şi transport neperformant ţine preţul benzinei şi al motorinei la valorile actuale. Taxele impuse de stat sunt printre cele mai mici din Europa. Ultimul raport „Oil Bulletin“ al Comisiei Europene, care ia în calcul preţurile cu şi fără taxe ale produselor petroliere la data de 15 noiembrie, arată destul de clar că nu taxele directe şi indirecte sunt de vină pentru costul final destul de ridicat al carburanţilor din România.

Bursa: A început marele jaf al pensiilor în Europa. Duminică noaptea, autorităţile irlandeze şi europene au anunţat triumfătoare salvarea Irlandei. Titlul unui articol Bloomberg arăta că „Irlanda a câştigat un ajutor de 113 miliarde de dolari”. Este de ajuns să privim detaliile financiare pentru a realiza că nu este nici pe departe vorba despre o salvare, ci despre un jaf de proporţii. Pe lângă o creştere a fiscalităţii şi reducerea cheltuielilor sociale, dimensiunea monstruoasă a jafului se vede cel mai bine la nivelul sistemului de pensii. Conform înţelegerii de la miez de noapte, Irlanda va contribui la propria salvare prin alocarea a 17,5 miliarde de euro din fondul public de pensii (n.a. a cărui valoare totală este estimată la circa 24 de miliarde de euro), iar pentru celelalte 67,5 miliarde va plăti o dobândă de 5,8%, faţă de 5% oferită Greciei.

EVZ: Piaţa repartitoarelor pentru căldură, investigată de Consiliul Concurenţei. C.C. a declanşat din oficiu o investigaţie pe piaţa serviciilor de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru căldură din România, fiind posibilă o înţelegere privind împărţirea pieţei între trei operatori: Elsaco srl, Ista Romania srl şi Techem Energy Service srl. Investigaţia are ca obiect şi posibila încălcare a Legii Concurenţei de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC). Astfel, se are în vedere analiza prevederilor cu un posibil impact anticoncurenţial din legislaţia specifică acestui sector, respectiv montarii şi exploatarea repartitoarelor de costuri pentru căldură.  

Adevărul: Ce pierde Ungaria din naţionalizarea pensiilor. Încercarea guvernului maghiar de a-i face pe toţi cetăţenii să renunţe la pensiile private a dus la deprecierea forintului şi majorarea costurilor de împrumut ale statului. Investitorii cred că această modalitate de a aduce bani la buget este nesustenabilă, iar agenţiile de rating anunţă că ar putea scădea „nota“ Ungariei. Forintul, moneda naţională a Ungariei, a suferit o depreciere de 1,4% în raport cu euro, cea mai puternică din ultimele şapte săptămâni, în urma presiuilor făcute de guvern pentru a-i determina pe toţi cetăţenii să renunţe la pensiile private obligatorii (Pilonul II).