Nestle ar putea părăsi Elveţia. Nestle, cea mai mare companie alimentară din lume, ar putea părăsi Elveţia, ţara sa de origine, în cazul în care autorităţile ar decide să limiteze salariile conducerii, potrivit reprezentanţilor Nestle. Criza economică a provocat discuţii aprinse legate de salariile şi primele directorilor marilor companii, în special cele din sectorul alimentar, potrivit Business Standard.
Investigaţia antitrust de la ING a fost prelungită. Autorităţile de reglementare a Concurenţei din cadrul Comisiei Europene au decis să prelungească investigaţia antitrust lansată în cazul facilităţii de garantare oferită de guvernul olandez pentru societatea financiară “ING Group” NV. “Pe baza informaţiilor furnizate până acum, Comisia Europeană are îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii cu reglementările comunitare, în particular cu privire la modul în care s-a făcut evaluarea”, a anunţat Jonathan Todd, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de Bursa.
Dezechilibrele din economie şi cele sociale slăbesc moneda naţională în raport cu euro. Cursul de schimb s-a depreciat la începutul săptămânii până la maximul ultimelor şase luni. Pentru aprecierea de ieri a leului, economiştii nu exclud intervenţia BNR. Bâta sindicală loveşte leul, titreaza Adevarul.
60% din români nu strâng bani pentru studiile copiilor, spune Cotidianul. Majoritatea consideră că 3.000 de euro pe an ar fi o sumă rezonabilă pentru susţinerea studiilor.
Fondul de Garantare a Creditelor a solutionat favorabil aproape 2.000 de dosare si are in analiza alte 656. Peste doua treimi din creditele aprobate vizeaza locuinte din Bucuresti. 12,5% din “Prima Casa” s-a consumat, scrie România Liberă.
Evenimentul zilei scrie despre programul Rabla pentru LCD-uri. După modelul programului „Rabla” pentru maşini, dacă duci un televizor vechi îţi iei un televizor LCD cu 15% mai ieftin. Reprezentanţa locală a producătorului asiatic Samsung Electronics a dat ieri startul campaniei de reduceri de toamnă la achiziţia de televizoare LCD, plasmă sau LED, prin sistemul buy-back.
Criza a ras două milioane de milionari în întreaga lume, spune Gândul. Câţi au mai rămas. Câţi sunt români. Recesiunea a făcut ravagii la nivel mondial şi în rândul milionarilor, astfel că în 2008 numărul acestora s-a redus cu 17,8%, de la 11 milioane la nouă milioane. De asemenea, valoarea activelor aflate în administrarea unor instituţii financiare a înregistrat o scădere de 11,7%, la 92.400 miliarde de dolari, potrivit unui studiu realizat de Boston Consulting Group (BCG).









