Revolta continuă! Ionel Dancă a găsit VINOVATUL: Sunt blocaje în Parlament

Transformat în principalul agent electoral al PNL, cu riscul abadonării rolului său constituţional, preşedintele Klaus Iohannis este apărat la rândul său de liberali. Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, dă vina pe PSD pentru situaţia pandemiei, acuzând blocaje în parlament.

„Președintele României, Klaus Iohannis, are dreptul și rolul constituțional de a apăra viața și sănătatea românilor, mai ales în contextul acestei pandemii. Iar, când PSD atacă fără scrupule și blochează cinic acțiunile Guvernului PNL de protejare a vieții și sănătății românilor, atunci, da, românii trebuie să știe că PSD este un pericol atât pentru democrație cât și pentru sănătatea românilor.

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost investit acum un an cu votul și încrederea românilor pentru un nou mandat exact pentru a scăpa România de pericolul PSD și pentru a realiza împreună cu PNL proiectul de țară care să ne ducă la o Românie normală.

Împreună cu Președintele Klaus Iohannis, ne-am asumat responsabilitatea guvernării în cea mai grea perioadă din istoria noastră recentă și am protejat sănătatea și dreptul la viață al românilor împotriva sabotajului ticălos făcut de PSD în toată această perioadă.

Misiunea Guvernului PNL în acest an ar fi fost mai ușor de realizat dacă în Parlament ar fi existat o majoritate politică responsabilă. Din păcate, pentru viața și sănătatea românilor, PSD a făcut tot posibilul să împiedice combaterea răspândirii epidemiei, pentru a se urca cinic pe un număr mai mare de cazuri și chiar și de decese.

Acesta este adevărul pe care Președintele Iohannis este dator să-l spună oricât de des și oricât de neplăcut este pentru cei de la PSD, care sunt vizați. Nu putem reveni la normalitate, nici să mergem mai departe și să ajungem la o Românie normală, așa cum ne-o dorim, cu acest PSD în Parlament. Românii sunt chemați pe 6 decembrie să oprească pericolul PSD pentru România”, scrie Dancă pe Facebook.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed