Roşia Montană Gold Corporationa câştigat procesul prin care se cerea anularea unui certificat de urbanism

Cererea de anulare a fost introdusă de organizaţia neguvernamentală Alburnus Maior. Certificatul fusese emis în 2004, înainte de elaborarea studiului de impact asupra mediului pentru Proiectul Roşia Montană, susţine compania.

RMGC anunţă, totodată, că va continua demersurile pentru obţinerea autorizaţiilor şi avizelor preliminare necesare proiectului minier. Reprezentnaţii companiei se arată încrezători că autorităţile vor reîncepe cât mai curând procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru Proiectul Roşia Montană. Ei cer însă, o evaluare corectă şi transparentă a proiectului. Proiectul minier de la Roşia Montană ar urma să genereze mii de locuri de muncă şi să aducă peste 4 miliarde de dolari în economia României. Roşia Montană Gold Corporation este o companie înfiinţată în anul 1997, în judeţul Alba, în care acţionari sunt compania minieră de stat Minvest Deva, Gabriel Resources şi alţi acţionari minoritari. RMGC intenţionează să dezvolte cea mai modernă mină din România.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed