Astfel, din 2007 până la 30 septembrie 2009 România a depus 12.975 de proiecte eligibile să obţină finanţare nerambursabilă de la UE în cadrul celor şapte Programe Operaţionale, în valoare totală de 23,6 miliarde euro, se arată într-un raport al Ministerului Finanţelor Publice transmis Comisiei Europene.
Contribuţia solicitată de la UE pentru aceste proiecte este de circa 16 miliarde euro, depăşind de 2,8 ori finanţarea alocată de Uniune pentru perioada 2007-2009.
Dintre cele 2.672 de proiecte aprobate, au fost încheiate decizii de finanţare cu beneficiarii pentru 1.887 de proiecte în valoare eligibilă totală de 3,3 miliarde euro, din care contribuţia Uniunii însumează 2,7 miliarde euro, adică mai puţin de jumătate (47,6%) din valoarea alocării pentru 2007-2009.
Din această sumă au fost plătite către beneficiari, sub formă de prefinanţări şi rambursări efectuate de autorităţile de managament, sume în valoare totală de 447,8 milioane euro, din care 443,7 milioane euro fonduri europene şi 4,12 milioane euro de la bugetul de stat.
“Nivelul încă redus al plăţilor către beneficiari, precum şi al rambursărilor efectuate de către CE, relevă existenţa unor probleme şi dificultăţi semnificative la nivelul beneficiarilor în ceea ce priveşte implementarea proiectelor”, se arată în raportul efectuat de Autoritatea pentru Coordonarea Instumentelor Structurale, aflată în coordonarea Ministerului Finanţelor.
Prin Politica de Coeziune 2007-2013, Uniunea Europeană a alocat României fonduri nerambusrabile de 19,67 miliarde euro pentru perioada respectivă, prin trei instrumente structurale, şi anume Fondul Social European, Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune.
La această sumă se adaugă cofinanţare naţională estimată la 5,6 miliarde euro.
Din fondurile totale alocate, 19,2 miliarde euro reprezintă finanţare destinată Obiectivului Convergenţă, prin intermediul a şapte programe operaţionale (PO), respectiv PO Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, PO Sectorial Mediu, PO Sectorial Transport, PO Regional, PO Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, PO Dezvoltarea Capacităţii Administrative şi PO Asistenţă Tehnică.
Bogdan Drăgoi, secretar de de stat în Ministerul Finanţelor, a declarat la începutul lunii martie că valoarea totală a proiectelor române aprobate pentru finanţare din fonduri structurale se ridică la nouă miliarde euro, din care au fost efectuate plăţi efective de 700 milioane euro. El a adăugat că absorbţia efectivă a început anul trecut, 2007 şi 2008 fiind ani de studiere şi contractare.
Comisia Europeană a alocat în total, în ultimii trei ani, 93 de miliarde de euro pentru finanţarea de proiecte de investiţii generatoare de locuri de muncă şi creştere economică în statele membre, potrivit unui raport care prezintă prima evaluare a programelor de coeziune pentru perioada 2007-2013.
Fondurile deja atribuite unor proiecte reprezintă 27% din totalul de 344,3 miliarde euro alocat programului de coeziune 2007-2013, se arată într-un raport publicat miercuri de Comisia Europeană.









