„România, în mod evident, a aderat prea devreme la UE” – acesta este verdictul fostului preşedinte al PE, Hans-Gert Pöttering, după ofensiva fără precedent a coaliţiei de centru-stânga pentru preluarea puterii în care aceasta şi-a adjudecat toate funcţiile cheie în stat de la şefia Parlamentului până la comisia ce stabileşte dacă premierul a plagiat sau nu. Întrebarea este dacă maşinaţiunile elitei postcomuniste pot cauza un regres democratic la 22 de ani de la eliberarea de dictatură?! Şi tocmai această întrebare va fi trecută, de fapt, pe buletinele de vot duminica viitoare la referendum.
Drept e că preşedintele Traian Băsescu a făcut o grămadă de gafe de la „ţiganca împuţită” până la afirmaţiile despre regele Mihai – care, de altfel, denotă nişte lipsuri grave în educaţia istorică. Dar faptul că Băsescu a condamnat comunismul, că a deschis arhivele Securităţii şi că a promovat reforma profundă a Justiţiei nu poate contrazice nimeni. Deseori, preşedintele suspendat s-a pus de-a curmezişul în cazul membrilor propriului partid şi a lăsat Justiţia să-şi facă treaba. A tăiat salarii, a făcut reduceri. Dar a făcut-o în timp de criză, în acord cu creditorii internaţionali ai ţării şi plăteşte preţul scăderii popularităţii care pare a ameninţa miza adevărată a referendumului de demitere din funcţie, scriu cei de la RFI Romania.
Între timp, Guvernul Victor Ponta conduce o aşa numită „revoluţie a puşcăriabililor”. Face totul pentru a ţine pe unii departe de Justiţie, inclusiv faptul că una vorbeşte la Bruxelles şi alta ordonă la Bucureşti. Această revoluţie nu va lua sfârşit decât atunci când sistemul judiciar fie va fi independent total, fie va fi subjugat în totalitate de politicieni.
Politică prin alte mijloace la Bucureşti (Wall Street Journal)
A criminaliza diferenţele politice nu e o metodă de a conduce o ţară.
Cu alte probleme pe capul europenilor, puciul în „slow motion” din România pare plictisitor şi foarte îndepărtat. Dar conflictul dintre preşedintele suspendat şi coaliţia la guvernare testează angajamentul României faţă de principiile democratice precum niciun alt eveniment din decembrie 1989 încoace. De dragul corectitudinii trebuie să recunoaştem că, deseori, Traian Băsescu şi-a depăşit atribuţiile funcţiei sale de preşedinte al ţării. Dar argumentaţia premierului Ponta nu aduce nicio ilegalitate sau neconstituţionalitate în joc, ci mai degrabă dorinţa sa de a scăpa de o coabitare extrem de incomodă.
Indiferent de ce arată sondajele, alternanţa dreapta-stânga este normală într-o democraţie. A te folosi însă de un avantaj temporar pentru a-ţi consolida puterea prin mijloace extra-constituţionale este o violare a contractului între politician şi alegător – indiferent de cărui partid îi acordă acesta din urmă votul. Se vede că apartenenţa la UE nu este o garanţie că ţările din Estul continentului se vor manifesta democratic sine die. Democraţia nu funcţionează decât dacă toate părţile acceptă că vor câştiga şi că vor pierde. În schimb, ce vedem în România este o criminalizare a diferenţelor politice, ceea ce reprezintă o masivă eroziune a principiilor pluraliste occidentale.
În Europa, naţiunile se întorc către interior (The Guardian)
În interiorul statelor europene naţionalismul îşi face de cap. O vedem şi prin faptul că regiunile mai bogate încep să refuze contribuţiile pentru cele mai sărace în interiorul aceleiaşi ţări.
La suprafaţă, criza din zona Euro se manifestă pe axa creditor vs debitor, nord vs sud. Dar mai există o poveste nespusă aici. E mai puţin vorba despre conflictele dintre state, ci despre cele dintre regiunile dintr-o singură ţară care sunt şi ele divizate pe aceeaşi axă nord-sud. Vedem în Italia că Sicilia este aproape de faliment. Cel puţin aşa crede premierul Mario Monti, deşi agenţiile de rating îl contrazic. De fapt, declaraţia premierului este un atac la adresa cheltuielilor publice din fonduri centrale în regiunile Italiei.
Observăm că regiunile bogate şi cele mai sărace se îndepărtează tot mai mult în contextul crizei Euro. Probleme mari sunt în fostele state industriale în care declinul acestui sector atrage sărăcie în unele zone precum West Midlands în Marea Britanie sau Valonia în Belgia. De-a lungul istoriei, ţările europene au găsit mereu un motiv de nemulţumire. Noutatea este însă nu că regiunile sărace cer bani, ci că cele bogate nu mai vor să dea. Se aplică azi regula „pot plăti, dar n-o voi face”. Şi disensiunile se mută în discursul politic la nivel naţional, mai ales în state federale precum Spania. Ba chiar şi Germania se confruntă cu un fenomen similar. Doar că povestea regiunilor defavorizate nu e spusă aproape deloc.
Săptămână crucială pentru sectorul auto (Le Figaro)
Miercuri e o zi mare. Concernul Peugeot-Citroen (PSA) îşi va dezvălui planul de restructurare prin care va tăia 8000 de locuri de muncă în Franţa. În aceeaşi zi, Guvernul francez va prezenta un proiect de susţinere a sectorului auto.
Situaţia nu e nouă. În piaţă se ştia de ea de aproximativ un an. Miercuri vom afla exact cât a pierdut PSA în ultimul semestru şi suma nu se anunţă mică deloc. Cu toate acestea, anunţul din 12 iulie a provocat furia sindicatelor care cer acum numirea unui expert financiar. Acesta ar urma să analizeze pertinenţa planului de restructurare financiară avansat de Consiliul de Administraţie. Cert e că primul constructor francez de automobile şi al doilea la nivel european arde aiurea 200 de milioane Euro în fiecare lună şi nu se aşteaptă la o revenire decât undeva prin 2014.
Preşedintele Francois Hollande a acuzat PSA că a aşteptat să anunţe oficial dificultăţile până după alegerile prezidenţiale. El a declarat că planul de reduceri de locuri de muncă este inacceptabil şi că-l vrea renegociat. Să vedem exact cum. Şi să vedem cu ce plan va ieşi Cabinetul francez pentru susţinerea sectorului auto în general.