România va adera la Programul Visa Waiver la începutul anului 2025. Ambasadoarea SUA a dat vestea

0

Ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a declarat luni, la Oradea, că România va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii/Visa Waiver Program cel mai devreme la începutul anului 2025.

„Este scopul meu în acest mandat. Nu poate fi mai devreme de 2025, pentru că avem de măsurat anual rata de respingere, din 1 octombrie până pe 1 octombrie. Dacă totul va fi bine, probabil, la începutul anului 2025. Sperăm. Nu este garantat. Depinde de multe lucruri ce se pot întâmpla, dar eu cred că ne aflăm pe drumul cel bun,” a declarat ambasadoarea SUA.

Aceasta s-a aflat luni la Oradea, pentru a vernisa expoziţia itinerantă „Noi, Poporul/We the People”, care celebrează aniversarea a 25 de ani de Parteneriat strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România.

Cele 30 de panouri mari, cu 150 de fotografii, realizate de-a lungul timpului, într-un sfert de secol, se vor putea admira, timp de aproape o lună, în faţa Primăriei Oradea.

„Numărul vizitatorilor acestei expoziţii va creşte exponenţial, mai cu seamă că perioada coincide şi cu zilele oraşului Oradea. Vă mulţumim pentru că aţi ales şi Oradea pentru a prezenta şi sărbători împreună parteneriatul strategic dintre SUA şi România,” a declarat primarul municipiului, Florin Birta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.