Romtelecom scumpește serviciile. Vezi cu cât

Este vorba despre o majorare cu 0,62 euro (TVA inclusă) pe lună, începând cu data de 14 iulie. În total, Romtelecom are 1,4 milioane de clienţi pe TV, dintre care circa un milion au acces la serviciu prin satelit şi net, iar restul prin cablu.

 

„De la data de 14 iulie 2014 tariful lunar pentru pachetul de servicii de care beneficiezi va creşte cu 0,5 euro (0,62 euro cu TVA)“, potrivit notificării scrise transmise clienţilor. În paralel cu mărirea tarifului, compania operează schimbări şi în grila de programe, înlocuind o serie de posturi TV cu altele noi.

 

Printre posturile care vor fi introduse se numără History, Filmbox, ID Extra sau Fine Living Network. Printre posturile eliminate din grilă se numără Comedy Central, Money Channel şi UTV.

 

Precizare Romtelecom

 

Noua grilă a serviciilor de televiziune oferă clienților, în funcție de abonamentul deținut, până la 128 canale. Cu ocazia reconfigurării grilei, vor fi incluse în portofoliul de televiziune al companiei canalele Fine Living Network (cele mai recente tendințe din domeniul design-ului și al stilului de viata modern), TVE (conținut de calitate în limba spaniolă, o selecție a celor mai bune programe și emisiuni transmise în Spania), AMS (Auto Motor & Sport – teste și verdicte pentru mașini, competiții internaționale de raliuri, garaje de tuning și branduri legendare de mașini) și YFE (Your Family Entertainment – programe ce reflectă valorile familiale: desene animate de succes, seriale de acțiune și filme artistice pentru toate vârstele). În plus, grilele pentru pachetele Variat și Extra au fost optimizate, adăugându-se canale suplimentare față de cele anterior incluse în aceste configurații (precum History, TV 1000, Crime & Investigation, Discovery Science, Discovery World, Travel Channel, Mooz Hits, FilmBox, FilmBox Plus).

 

Romtelecom reconfirmă astfel promisiunea de a oferi conținut de calitate pentru toate gusturile, continuând să îmbogățească grila oferită clienților cu noi canale. Acestea vor fi incluse în grilă din 14 iulie. De asemenea, începând cu aceeași dată, tariful lunar pentru pachetul de servicii deținut va crește cu 0,5 euro (0,62 euro cu TVA).

 

Clienții Romtelecom au fost notificați conform legislației cu privire la aceste modificări și, în cazul în care nu sunt de acord, au la dispoziție un termen de 30 de zile de la data primirii notificării pentru a denunța contractul cu Romtelecom (pentru pachetul deținut ce include televiziune), fără a li se percepe penalități sau despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Modificarea de preț descrisă nu impactează clienții NextGen, fiind aplicabilă pentru clienții Romtelecom ce dețin servicii de televiziune prin tehnologiile DTH și IPTV.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed