Explozia preţurilor petrolului, alimentelor, conflictele din Orientul Mijlociu, criza suverană a datoriilor din Europa.
Există o recuperare economică după o recesiune puternică. Recuperarea economică s-a transformat în expansiune economică în unele ţări.
Există riscul spargerii Zonei euro – mai mic decât în luna mai a anului trecut, dat încă prezent.
Corporaţiile din economiile avansate sunt într-o situaţie bună, sunt foarte puternice. Au tăiat puternic din cheltuieli şi acum stau pe foarte mulţi bani – mii de miliarde de dolari.
Creşterea puterii financiare a economiilor emergente, nu este un efect temporar ci unul secular. Nu este doar cazul BRIC, ci şi a unor economii din Europa de Est, Asia de Sud-Est, Africa, chiar şi cea Sub-Sahariană.
Există multe locomotive ale economiei globale, dincolo de cele tradiţionale SUA şi Japonia.
Am putea intra în cercul virtuos al creşterii activelor şi a creşterii economice, faţă de cel vicios al căderii activelor şi economei.
O ţară ca Grecia cu 3% din PIB UE, a adus o corecţie de 20% în pieţele întregii lumi, nu doar a celor europene.
În fiecare zi apare o nouă lebădă neagră în economia mondială.
Recuperarea economică în ţările emergente este mai degrabă în formă de U, înceată, faţă de modelul aşteptat de V.
Creşterea economică va rămâne înceată în Europa, SUA, Japonia – economiile avansate – pentru anii următori, ca urmare a procesului de curăţare a bilanţurilor şi a procesului de reducere a datoriei.
Ţările ca Irlanda şi Spania au un sistem bancar slab, ca urmare a spargerii bulei imobiliare. Băncile din Grecia au probleme ca urmare a creşterii creditelor neperformante, în contextul unei evoluţii economice proaste, şi a expunerii mari pe obligaţiunile suverane.
Sunt ţări care şi-au pierdut competitivitatea cu ani în urmă. Producţia s-a dus în China, Asia, Europa Centrală şi de Est. Ultimul cui din sicriu a fost aprecierea puternică a euro din 2002 şi până acum.
Cum rezolvi aceste probleme ca să obţii o creştere economică sănătoasă? Este o problemă.
Aceste ţări sunt insolvente. Să luăm Grecia. Chiar dacă ar face tot ce impune FMI, un plan draconic de ajustare fiscală de 10% din PIB, Grecia ar avea, în cel mai bun caz, o datorie publică de 160% din PIB, care nu poate scădea. Argentina şi Rusia, ţări care au intrat în default, aveau o datorie de 50% PIB, Grecia e de trei ori mai vulnerabilă.
Poţi să faci o restructurare ordonată a datoriei, orientată spre piaţă. Pot să dea bonduri noi cu scadenţe extinse şi dobânzi mai mici. Lucrurile astea s-au făcut ordonat în mai multe cazuri.
Sunt mulţi care vorbesc despre căderea sistemului bancar din Grecia dacă se întâmplă o restructurare, despre contagiune. Sunt prostii. Nu e vorba despre default ci despre o restructurare ordonată. Riscul de contagiune în zona euro e limitat. Portugalia şi Irlanda sunt deja tăiate de la pieţe. Ce se întâmplă cu Spania sau Belgia e altă poveste, dacă vor face reformele necesare vor sta conectate la pieţe. Dacă nu le vor face, şi în Grecia se face restructurarea, vor pierde accesul la pieţe. Dar dacă nu fac nicio reformă vor pierde oricum accesul la pieţe.
Mai mulţi bani instituţionali pentru Grecia nu vor rezolva problema. Va fi mama bailoutului (the mother of all bailouts). Sunt două opţiuni: fie restructurare, fie mărirea bailoutului cu 200-300 miliarde de euro, adică cumpărarea întregii datorii a Greciei şi finanţarea statului grec pentru următorii 10 ani.
În Irlanda este o altă problemă. Au luat toate datoriile băncilor în datoria publică, care a crescut de la 70% la 140% din PIB.
Elefantul mare din cameră este Spania: Too big to bail, to big to save. Spania vine după o serie de reforme pe care trebuie să le continue. Băncile trebuiesc recapitalizate, există riscuri politice. Dacă se iau măsuri, Spania ar putea păstra accesul la pieţe.
Nimeni de pe Marte nu va veni să slaveze structurile supranaţionale care salvează de la faliment statele: FMI, BCE.
Dacă nu poţi să ieşi prin creştere economică dintr-o problemă a datoriei, nu poţi să faci inflaţie, atunci trebuie să faci restructurare.
România merge într-o direcţie bună, dar reformele trebuiesc păstrate, procesul de ajustare fiscală trebuie continuat.
A fost o creştere a inflaţiei ca urmare a scumpirii petrolului şi a mâncării, care constituie cam jumătate din coşul de consum la românilor.
Ai nevoie de o monedă mai slabă pentru creştere şi de una mai puternică pentru inflaţie. Mai e şi problema datoriei private în monedă străină.
Dacă sunt probleme în Grecia, Orientul Mjlociu, pe care nu le poţi controla, cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci e să ai grijă de problemele tale.
Lucrurile merg într-o direcţie bună în România şi în alte ţări din regiune.
Europa se străduieşte să-şi reducă datoria, în timp ce SUA împinge problema mai departe (kicking the can down the road). Anul viitor sunt alegeri. Republicanii nu vor taxe mai mari, democraţii nu vor cheltuieli mai mici.
Ţările BRIC sunt supraîncălzite, au probleme cu inflaţia şi există riscul de aterizare forţată. Problema inflaţiei este una importantă.
În economiile avansate, inflaţia de bază va rămâne stabilă, cele mai mari creşteri venind din preţurile volatile la carburanţi şi alimente. Productivitatea muncii a crescut mai mult decât salariile pe aceste pieţe.
Avem o injecţie masivă de lichiditate în sistemul financiar mondial. Quantitative Easing (QE) 1 şi2, stimuli fiscali, dobânzi aproape de 0. În Europa stimulii au început să fie retraşi ca urmare a presiunii pieţei.
Nu va fi QE3 pentru că patru din noii membri ai boardului Fed sunt mai stricţi cu inflaţia.
Câtă rezistenţă este în consumul şi investiţiile private într-o lume în care statele au injectat lichiditate pe care sunt obligate să o retragă?
Acum 2-3 ani, statele aveau la îndemână toate armele pentru a inteveni: pârghiile fiscale, monetare, puteau să salveze bănci de la faliment. Acum nu mai au aceste arme la îndemână.
Problemele Greciei, Irlandei, Portugaliei nu sunt surprinzătoare. Defaultul Rusiei din 1998 a fost un eveniment surprinzător, căderea Lehman Brothers. Ce se întâmplă în Europa e ca un accident de tren văzut cu încetinitorul.
Până acum o mare parte din creşterea pieţelor emergente a venit din exporturile către ţările avansate. Axa Sud-Nord şi Est-Vest. Acum se dezvoltă mai mult exportul regional, China devine un pol.
