Americanii care investesc 350 mil. euro în eoliene la Tulcea au mărit investiţia în proiectului de centre sociale

Iniţial, valoarea totală a bugetului pentru acest proiect a fost stabilită la 220 milioane de euro. Compania a anunţat însă că această investiţie a fost majorată cu 30 de milioane de euro, la 250 milioane euro. GCD a primit asigurări din partea autoritătilor că până la 1 iunie contractul va fi semnat, iar marja de profit anticipată a rămas tot la 40%, ca şi în anunţul anterior. Compania doreşte ca la sfârşitul lunii iunie să fie demarate şi primele lucrări de construcţie.

 

Tot luna aceasta, compania a anunţat construirea a două parcuri eoliene, pentru care a primit subvenţii de la Guvernul României şi de la Comisia Europeană. GCD a primit autorizaţiile pentru construcţia unui parc de 45 MW la Tulcea. Proiectul, deţinut în totalitate de compania americană, are o valoare de 90 de milioane de euro.

 

Concorde se află în negocieri cu un gruzp grecesc pentru a cumpăra un proiect eolian situat în aceeaşi zonă. Valoarea lui este de 260 de milioane de euro, iar capacitatea se ridică la 120 MW. Compania americană spune că există deja un contract de furnizare a energiei, care va fi preluată de Enel.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed