Rusia interzice importurile de banane şi flori din Ecuador

0

Serviciul rus de supraveghere veterinară şi fitosanitară Rosselkhoznadzor anunţă într-un comunicat că a ”suspendat”, ”începând de la 5 februarie”, autorizaţia a cinci exportatori ecuadorieni – invocând descoperirea unei insecte dăunătoare.

Or peste nouă din zece banane importate în Rusia provin din Ecuador, scrie presa rusă.

Rosselkhoznadzor anunţă că aplică aceeaşi decizie – ”începând de la 9 februarie” –  unor flori importate de obicei din Ecuador.

Aceste restricţii intervin după ce preşedintele ecuadorian Daniel Noboa anunţa la 10 ianuarie că acceptă oferta Statelor Unite de a da echipamente militare sovietice vechi în schimbul unui armament american de nouă generaţie de o valoare estimată la aproximativ 185 de milioane de euro.

Statele Unite au anunţat că armamentul schimbat cu Ecuadorul urmează să fie trimis apoi în Ucraina, ca ajutor pe câmpul de luptă împotriva Rusiei.

Acest acord bilateral a înfuriat Moscova.

”O astfel de decizie imprudentă a fost luată de către partea ecuadoriană în urma unor presiuni serioase ale unor părţi exterioare interesate”, denunţa săptămâna trecută o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Maria Zaharova a insistat atunci asupra ”obligaţiei” contractuale a Ecuadorului, în opinia sa, ”de a nu transfera (aceste echipamente sovietice) unor terţi fără acordul părţii ruse”.

Daniel Noboa – născut în Statele Unite – aprecia cu câteva zile mai înainte că Ecuadorul are acest drept, pentru că este vorba despre ”fier vechi” şi dădea asigurări că Quito ”respectă acordul în orice caz”.

Noboa reta a Rusia y ratifica que enviará material bélico de origen ruso, a Estados Unidos.

Más problemas para Ecuador.

— Michel Caballero Palma (@MichelCaballero)

Preşedintele ecuadorian a discutat în decembrie 2023 cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în marja învestirii argentinuanului Javier Milei la Buenos Aires.

Moscova caută, după invazia Ucrainei, în februarie 2022, să-şi consolideze relaţiile economice şi diplomatice cu ”sudul global”, inclusiv cu ţările sud-americane şi africane, cu scopul de a ocoli sancţiuni care i-au fost impuse de Occident din cauza Războiului din Ucraina.