AcasăExterneRușii transmit că este ”periculos” ca agenţia nucleară a ONU să treacă...

Rușii transmit că este ”periculos” ca agenţia nucleară a ONU să treacă prin Kiev pentru a inspecta centrala de la Zaporojie

Orice misiune întreprinsă de agenţia nucleară a ONU pentru a inspecta centrala nucleară Zaporojie din Ucraina nu poate trece prin capitala Kiev deoarece este prea periculos, a declarat marţi un diplomat rus citat de agenţiile de presă de la Moscova, informează Reuters.

„Imaginaţi-vă ce înseamnă să se treacă prin Kiev, înseamnă să se ajungă la centrala nucleară prin linia întâi”, a spus jurnaliştilor, conform RIA, Igor Vişnevetski, directorul adjunct al Departamentul de proliferare nucleară şi control al armelor din ministerul rus de externe”. Acesta este un risc uriaş având în vedere că forţele armate ale Ucrainei nu sunt toate formate în acelaşi mod”.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric, a declarat luni, la New York, că secretarul general al ONU a evaluat că organizaţia are logistică şi capacitatea de securitate necesare pentru a putea sprijini orice misiune a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala Zaporojie, controlată de forţele ruse.

Conform agenţiei de presă Tass, Igor Vişnevetski a mai declarat că o astfel de misiune nu are mandat pentru a aborda „demilitarizarea” centralei nucleare Zaporojie, aşa cum cere Kievul, deoarece se poate ocupa doar de „îndeplinirea garanţiilor AIEA”.

sursa: Agerpres.ro

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.