Ruxandra Bar a dat celebritatea pentru a fi însoțitoare de bord la o companie aviatică.
„Munca nu a dezonorat niciodată pe nimeni”, spune un vechi proverb românesc. Acest principiu pare să fie adoptat și de frumoasa Ruxandra Bar, artistă apreciată care a întâlnit succesul chiar și pe scenele internaționale, a ales să urmeze un drum profesional complet diferit. Dar cu venituri constante. Celebritatea nu rezolvă întotdeauna problemele economice, iar artista a decis să-și asigure un viitor mai stabil printr-o nouă carieră. Pe numele său Ruxandra Barău, solista s-a angajat ca însoțitoare de bord într-o companie aeriană.

Mai bine de 15 ani a fost o prezență constantă pe scena muzicală
Ruxandra Bar este un nume bine cunoscut între artiștii din industria muzicală, având o carieră impresionantă completată de colaborări cu multe vedete ale scenei muzicale. Unul dintre cele mai notabile colaborări a fost cu trupa Akcent, alături de care a susținut turnee în multe țări din zona asiatică. Cu toate acestea, deși a avut parte de succes și recunoaștere, Ruxandra a decis să facă o schimbare radicală. La 35 de ani, a decis să nu mai depindă exclusiv de cariera artistică. Pentru Ruxandra, muzica rămâne o pasiune, dar nu mai este principala sursă de venit.
Chiar dacă viața sa profesională s-a schimbat radical, artista nu a renunțat complet la muzică. Recent, Ruxandra Bar s-a întors în țară pentru a lansa o piesă specială dedicată mamei sale, intitulată sugestiv „Mama”. Comparativ cu anii petrecuți în turnee sau cu contractele de artist semnate pentru resorturi de lux din diverse țări, noul său job este, cel mai probabil, mai stabil și mai bine plătit.
De-alungul timpului, mai multe vedete de la noi au ales aviația ca meserie, amintim Cristina Mirică, solista lui Smiley, fostul rezentator TVR Leonard Miron, folkista Ștefania Iacob ori Amalia Ștefan, fostă prezentatoare meteo de la «Neatza cu Răzvan și Dani» (Antena 1).









