Ryanair oferă bilete la 9,99 euro datorită victoriei lui Trump: vom „trumpfa” în fața oricărei oferte, anunță compania

„Vom ´trumpfa´ în fața oricărei oferte”, a anunțat compania cu sediul la Dublín pe site-ul său, unde a pus o imagine cu candidatul republican lansând un sărut.

 

Promoția va fi disponibilă pentru internauți până miercuri la ora 24:00 GMT (joi ora 2:00, ora României), a semnalat compania aeriană, lider în Europa în sectorul low cost.

 

Într-un comunicat, Ryanair glumește și în legătură cu fostul referendum privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, după care a lansat o ofertă similară, și spune că, „spre deosebire de Brexit” „acum, în sfârșit, am primit rezultatul corect al alegerilor din SUA”.

 

„Surprinzătoare ofertă! Viitorul poate nu este strălucitor, dar este portocaliu”, au adăugat reprezentanții companiei în comunicat, făcând referire la bronzul noului președinte american ales.

 

Brexitul și devalorizarea lirei sterline au determinat Ryanair să-și diminueze cu 5 % estimările de creștere a profiturilor pentru actualul exercițiu financiar, care se încheie în martie.

 

Ca și în iunie, când a avut loc referendumul britanic, dolarul și piețele financiare internaționale au experimentat miercuri un șoc după alegerea lui Trump, dar compania aeriană a decis să profite de campania mediatică pentru a pune în vânzare, cu umor, o ofertă de bilete ieftine.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed