Santander Brazilia vrea să se listeze pe bursele din New York şi Sao Paolo (video)

0
Listarea se va face pe bursele din New York şi Sao Paolo. După ce piaţa listărilor a fost îngheţată, apetitul investitorilor pentru plasamente noi a crescut. În plus, cea mai mare economie din America Latină începe să îşi revină, iar cererea de credit are perspective din ce în ce mai bune.

Banca Santander Brazilia vrea să profite de contextul favorabil şi să se listeze pe bursele din New York şi Sao Paulo. Potrivit Reuters, IPO-ul ar putea strânge 8,6 miliarde de dolari şi ar fi cea mai mare listare din acest an.

Băncile din Brazilia au rămas relativ puternice, graţie economiei relativ stabile şi expunerii reduse pe pieţele externe. Listarea se va finaliza pe 7 octombrie în New York şi o zi mai târziu la bursa din capitala Braziliei.

Free-float-ul cumulat va fi de 15,6% din capitalul băncii, excluzând un volum suplimentar de acţiuni care ar putea fi vândute în funcţie de cerere. Spaniolii de la Santander au investit puternic în regiune, inclusiv prin achiziţia afacerilor braziliene ale ABN Amro.

Potrivit planului de dezvoltare, bancherii spanioli plănuiesc deschiderea a 600 de sucursale în Brazilia până în 2013, reţeaua băncii urmând să crească astfel cu o peste o treime.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel