Statul român solicită recuperarea unor sume importante de bani de la organizatorii festivalului musical Untold, iar disputa a ajuns în instanță. Mai mult, autoritățile au cerut chiar executarea silită și poprirea conturilor companiei mamă a evenimentului de zeci de milioane de euro anual.
Scandal financiar în jurul Untold. Ministerul Culturii cere blocarea conturilor organizatorilor festivalului pentru pentru 1,2 milioane de lei revendicați de stat
La mijloc se află o taxă legală pe care organizatorii ar fi trebuit să o plătească pentru desfășurarea evenimentului într-o zonă considerată monument istoric. Conform documentelor din instanță, societatea Untold Production SRL ar avea de achitat peste 1,2 milioane de lei către Institutul Național al Patrimoniului, instituție aflată în subordinea Ministerul Culturii. Suma reprezintă Timbrul Monumentelor Istorice (TMI) pentru ediția din 2024 a festivalului, la care se adaugă dobânzi, penalități și actualizarea cu rata inflației. Potrivit datelor din dosar, încasările din vânzarea biletelor pentru ediția din 2024 ar fi fost de aproximativ 38,4 milioane de lei. Conform legislației, organizatorii evenimentelor desfășurate în incinta unui monument istoric trebuie să plătească aproximativ 2% din veniturile din bilete către fondul destinat protejării patrimoniului. Astfel, valoarea timbrului pentru acel an a fost calculată la 769.228 de lei, la care s-au adăugat penalități de întârziere de 0,2% pe zi, precum și alte dobânzi.
Decizia instanței și reacția organizatorilor
În noiembrie 2025, Tribunalul Cluj a admis cererea formulată de Institutul Național al Patrimoniului și a obligat compania organizatoare să plătească suma stabilită. Conform Fanatik, organizatorii festivalului au contestat însă decizia în martie 2026, iar litigiul continuă în instanță. În paralel, instituția din subordinea Ministerului Culturii a solicitat poprirea conturilor Untold Production, pentru recuperarea datoriilor restante. Procesul este încă în fază incipientă, însă tensiunile dintre cele două părți durează de mai mulți ani.
Nu este primul conflict juridic dintre organizatorii Untold (care anul trecut a împlinit 10 ani) și autorități. Într-un alt dosar, compania organizatoare a prezentat în instanță dovada că a achitat 1,69 milioane de lei, reprezentând debitul principal pentru edițiile din 2022 și 2023. În același timp, organizatorii au cerut anularea penalităților și dobânzilor aferente acestor sume. Există însă și o datorie care nu a mai putut fi recuperată: taxa aferentă ediției din 2017 a fost considerată prescrisă, deoarece statul nu a reușit să o recupereze în termenul legal de trei ani. Festivalul se desfășoară anual pe stadionul Cluj Arena -VIDEO (Parcul Central Simion Bărnuțiu) dar și la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Zona este clasificată ca ansamblu monument istoric, fiind inclusă pe lista oficială a monumentelor din județul Cluj încă din 2010. Printre obiectivele protejate din parc se numără clădirea Casino, ”chioșcul fanfare”, o fântână arteziană și vechiul ”Pavilion de patinaj”. Din acest motiv, legea impune plata timbrului monumentelor istorice pentru evenimentele culturale organizate în perimetrul respectiv.

Reprezentanții Untold Production SRL susțin că legea nu definește clar limitele exacte ale monumentului istoric în raport cu zonele în care are loc festivalul. De asemenea, organizatorii afirmă că după fiecare ediție au investit sume importante în reabilitarea Parcului Central, lucrări care ar contribui direct la protejarea patrimoniului. Instanța a respins însă acest argument, motivând că o eventuală scutire de la plata taxei ar fi trebuit obținută oficial de la Ministerul Culturii.
Untold, a cărei ediție pe anul în curs va avea loc pe 6-9 august, este lăudat și promovat de organizatori drept unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din Europa. Evenimentul aduce anual la Cluj-Napoca sute de mii de participanți și generează venituri semnificative pentru economia locală.
UNTOLD 2026 pregătește una dintre cele mai surprinzătoare și spectaculoase apariții din istoria festivalului. Sting (foto), artistul britanic care a marcat generații întregi cu hituri devenite clasice, vine pentru prima dată la Cluj-Napoca. Este una dintre cele mai neobișnuite arene muzicale în care a cântat legendarul artist.Continuând tradiția evenimentului, bazat pe muzică electronică, organizatorii au anunțat un prim val de artiști internaționali: Lewis Capaldi, Flo Rida, Swae Lee, Martin Garrix, Kygo, The Chainsmokers, Marshmello, Lost Frequencies, Sebastian Ingrosso, Steve Aoki, Mestiza, Tash Sultana, Afrojack și R3hab.










