Scandal între George Simion și Jandarmerie, la 3 dimineața, în Piața Victoriei! Liderul AUR țipa, live pe Facebook: ”Plecați de-aici! Nu vă e rușine?”

Un scandal a izbucnit între George Simion și Jandarmerie, vineri dimineață, la ora 03:00, în timp ce liderul AUR se afla în Piața Victoriei, unde și-a început protestul cu trei zile mai devreme. Simion a anunțat încă de joi seară că a început protestul în fața Guvernului, anunțat pentru duminică.

Simion țipa la jandarmi, în timp ce era live pe Facebook: ”Plecați de-aici! Plecați de-aici! Poliția, interveniți!”. Unul dintre jandarmi i-a explicat liderului AUR că a intervenit la o solicitare care acuza folosirea de mijloace sonore la ore târzii. ”Pe cine deranjăm?” a fost replica unui susținător AUR.

George Simion le-a reproșat jandarmilor că au intervenit la ora 03:00 și s-a răstit în mai multe rânduri de jandarmi care în cele din urmă au plecat. Ulterior, Simion a chestionat polițiștii apostrofându-i că n-au intervenit în timpul altercației cu jandarmii. Polițiștii l-au legitimat și i-au făcut un alcooltest.

Simion a fost dus la secție pentru că ar fi condus fără permis conform spuselor acestuia:

  • ”Mergeti la colegii mei din Piața Victoriei, acum are loc o diversiune împotriva lor, nu a mea. Eu sunt reținut la poliție, mergeti la Guvern!”, a scris liderul partidului AUR pe Facebook, între două live-uri.

Simion a încercat să inducă ideea că ”va fi reținut” pentru protest, dar polițiștii i-au explicat că nu este vorba de o reținere, ci despre verificări suplimentare pe care trebuie să le facă la sediul Brigăzii Rutiere, pentru că Simion apărea cu permisul suspendat:

  • ”Trebuie să verificăm dacă aveți dreptul de a conduce”, i-au spus polițiștii. Oamenii legii i-au mai spus că are o dovadă pentru a conduce pe care nu a prelungit-o și e nevoie de clarificarea situației. Simion anunță că își va suna avocatul, că nu trebuia să predea permisul și nu știe nimic despre dovadă.

Polițiștii îi spun lui Simion că în luna aprilie a făcut un accident cu o victimă pe care a rănit-o, dar Simion neagă: ”Da, nu știu că a fost accident cu rănire, nu știu că mi s-a suspendat permisul”. Ulterior, Simion, vorbind cu avocatul prin telefon, spune că: ”Eu nu știu de asta decât că am o soluție de clasare de la parchetul din Buzău”.

Simion își amintește ulterior despre ”o tamponare ușoară” de la Buzău, de Paște, și se contrazice spunând că, de fapt, nu știe de niciun dosar.

Ulterior, forțele de ordine încearcă să îl ducă pe Simion la secție pentru clarificarea situației permisului de conducere, dar susținătorii săi încep să țipe împreună cu Simion. Liderul AUR se refugiază la etajul autocarului, în timp ce însoțitorii lui rămân jos și se ceartă cu forțele de ordine.

După aproximativ jumătate de oră, în autocar urcă doi mascați, iar Simion coboară imediat, de bună voie, deși anterior spusese că nu poate fi dus împotriva voinței lui la secție. Simion întrerupe live-ul și pleacă la secție.

Ulterior, un alt live a fost făcut de o persoană pe contul lui George Simion, live care a fost preluat de liderul partidului AUR când s-a întors de la secția de poliție. Simion spunea printre altele că i se pun droguri și microfoane în autocar.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed