Pe 4 mai, locuitorii a două comune din România, Bâlvănești (Mehedinți) și Corunca (Mureș), vor fi chemați să participe la referendumuri locale, în paralel cu primul tur al alegerilor prezidențiale, transmite Agerpres.
Schimbări majore în două comune din România. Referendumuri decisive pe 4 mai
Conform unei hotărâri a Biroului Electoral Central, referendumul din comuna Bâlvănești (Mehedinți) va fi organizat pentru a consulta cetățenii satului Bâlvăneștii de Jos privind schimbarea denumirii localității. În comuna Corunca din județul Mureș, referendumul local a fost inițial programat pentru 8 decembrie 2024, odată cu turul al doilea al alegerilor prezidențiale, însă a fost anulat de Curtea Constituțională, care a invalidat întregul proces electoral pentru alegerea președintelui.
În jur de 3.400 de locuitori ai comunei Corunca sunt așteptați să voteze la referendumul local, care va decide dacă vor accepta sau respinge proiectele de construcție a unor blocuri de locuințe în zonă. Referendumurile vor avea loc în aceleași secții de votare stabilite pentru alegerile prezidențiale, în aceeași perioadă, iar votul va fi exprimat pe buletine separate. Prezența la urne va fi înregistrată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin.










