Se pare că aproape toată lumea s-a înşelat cu privire la un aspect cheie al loviturii de stat din Turcia

0

Cemalettin Haşimi, un consilier al prim-ministrului Turciei, Binali Yıldırım, a declarat luni pentru The Guardian că lovitura de stat a fost de fapt „incredibil de bine organizată” şi „ar fi reuşit”.
„Mişcările bruşte ale conducerii şi mişcarea bruscă a maselor au schimbat întregul plan”, a declarat Haşimi, referindu-se la apelul de pe FaceTime al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan adresat susţinătorii săi, prin care le cerea acestora să iasă în stradă pentru a protesta faţă de lovitura de stat – şi faptul că mulţimea l-a ascultat.

 

 

Complotiştii care au încercat lovitura de stat „au ratat în momentul în care preşedintele şi prim-ministrul au vorbit mulţimii şi când înalţii comandanţi militari au ieşit pentru a-şi declara sprijinul pentru democraţie, iar oamenii nu au vrut să meargă acasă „, a adăugat el.

 

mai multe, pe capital.ro