Se schimbă contractele de credit!

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor a înaintat instanțelor din România nu mai puțin de 31 de procese-verbale care constată existența unor clauze abuzive în contractele de credit. Dacă ANPC câștigă procesele, sute de mii de români vor avea contractele de împrumut modificate. Autoritatea a declanșat un război total împotriva clauzelor abuzive din contractele de credit. Recent, ANPC a apelat în premieră la un ins­trument care îi permite să sancționeze băncile fără a mai urma calea instanțelor.

Printr-un ordin al președintelui ANPC,  Marius Dunca, peste 27.000 de contracte de credit încheiate de Banca Românească vor fi modificate în favoarea clienților. Tot aproximativ 27.000 de oameni sunt foarte aproape să scape de clauzele abuzive din contractele de împrumut încheiate cu OTP. Ei vor scăpa  de așa-numita “dobândă revizuibilă”, în fapt o formulă prin care banca își rezerva dreptul exclusiv de a schimba condițiile de cost ale împrumutului oricând dorea. ANPC a câștigat pe fond procesul cu banca maghiară. Impactul unei decizii favorabile a Curții de Apel (banca a formulat apel) poate fi chiar mult mai mare. Potrivit legii clauzelor abuzive, așa cum a fost ea modificată, dacă ANPC reușește să demonstreze natura abuzivă a unor prevederi contractuale, respectivele clauze vor trebui eliminate din toate contractele de pe teritoriul României. Cu alte cuvinte, dacă alte bănci din România au clauze la fel ca cea a OTP și ele vor fi obligate să o elimine. În acest moment Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, a înaintat instanțelor din România 31 de procese-verbale care constată existența unor clauze abuzive. În 20 de situații, procesele au primit deja termen. Dacă ANPC reușește, până la urmă, să câștige toate aceste procese, vom avea de-a face cu o adevărată revoluție. Cel mai probabil, sute de mii de contracte de credit vor fi modificate.

 

mai multe, pe romanialibera.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed