Printre altele, schimbările se referă la obligarea notarilor și a executorilor judecătorești de a da organelor fiscale informații, la răspunderea solidară a responsabililor în cazul insolvențelor, la declararea sediilor secundare ale firmelor, la executarea silită a obligațiilor fiscale în funcție de valoare și de vechime, la mijloacele electrinice de vânzare a bunurilor sechestrate la licitație sau la extinderea utilizării serviciului electronic de comunicare cu contribuabilii Spațiul Privat Virtual și la alte autorități fiscale în afară de ANAF.
Potrivit notei de fundamentare, proiectul de ordonanță prevede următoarele modificări la CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ:
- La art. 8 din Codul de procedură fiscală se propune ca în toate situațiile în care la organul fiscal se depun documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină fără ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română să nu fie luate în considerare de organul fiscal, în considerarea faptului că limba oficială în administraţia fiscală este limba română.
- La art. 11 din Codul de procedură fiscală se propune reglementarea expresă a formei sub care poate fi prezentat acordul scris al contribuabilului în cazul în care sunt solicitate informații despre acesta, respectiv acordul poate fi emis pe hartie sau poate fi emis in formă electronica semnat în condițiile legii.
- La art. 23 din Codul de procedură fiscală se propune reglementarea unei noi situații de preluare a obligațiilor, respectiv persoana fizică, în nume propriu, preia obligaţiile bugetare datorate de aceasta, potrivit legii, din activităţile economice desfăsurate de aceasta în mod independent sau profesii libere, precum si din asocieri si alte entităţi fără personalitate juridică, în cazul în care acestia au fost radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi.
- Se propune la art. 25 din Codul de procedură fiscală introducerea unui nou caz de răspunere solidară în situația în care emitentul scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție refuză să vireze sumele de bani la solicitarea organului fiscal în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru executarea garanției.
- MFP spune că dispozițiile art. 2321 alin. (3) din Codul civil rămân aplicabile în sensul că emitentul scrisorii de garanție/poliței de asigurare de garanție are dreptul de a refuza plata în caz de abuz sau fraudă vădită.
- Totodată se propune reglementarea unui nou caz de atragere a răspunderii solidare, respectiv atragerea răspunderii solidare a persoanelor care au determinat, cu rea-credință, acumularea și sustragerea de la plata obligațiilor fiscale în cazul debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței. Prin acestă propunere MFP spune că are în vedere descurajarea debitorului în ceea ce privește utilizarea resurselor sale bănesti, în alte scopuri decât cele de a achita obligatiile fiscale, precum și utilizarea abuzivă a legii insolventei.
- În vederea usurării sarcinii de conformare fiscală, este necesară modificarea prevederilor actuale ale art. 32, în sensul exonerării contribuabilului/plătitorului de la obligaţia de a depune cerere de modificare a domiciliului fiscal, în situaţia în care domiciliul sau sediul social coincide cu domiciliul fiscal, având în vedere că administrația fiscală deține aceste date urmare fluxurilor zilnice ale schimbului de informații realizate electronic cu ONRC, în situaţia în care urmare modificării domiciliului/sediului social, acesta este si domiciliul fiscal. Totodată, în corelare cu această modificare s-a completat art. 36 cu o regulă privind momentul schimbării competenței de administrare, moment care este data schimbării sediului social.
- Se propune ca la art. 47 să se reglementeze regulile privind comunicarea actelor administrative fiscale prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și refuzul de a primi acte administrativ fiscale în cazul în care comunicarea se face prin această modalitate, similar celor din Codul de procedură civilă, însă adaptate specificului raportului juridic fiscal.
- De asemenea, prevederile art. 47 au fost reformulate pentru a asigura mai multă claritate procedurii de comunicare a actelor administrative fiscale emise pe suport hârtie, astfel:
– regula generală de comunicare este cea prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
– dacă această cale nu a avut succes, se aplică regula de comunicare prin publicitate (publicarea unui anunț la sediul și pe pagina de internet a organului fiscal);
– dezvoltarea regulilor cu privire la comunicarea actului administrativ fiscal pentru a permite organului fiscal posibilitatea comunicării actelor administrative fiscale prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, precum și refuzul de a primi acte administrativ fiscale în cazul în care comunicarea se face prin această modalitate, similar celor din Codul de procedură civilă, însă adaptate specificului raportului juridic fiscal. Măsura are în vedere corelarea modalităților de comunicare a actelor administrative fiscale cu modalitățile de comunicare a actelor procedurale prevăzute de Codul de procedură civilă;
– posibilitatea comunicării actului prin remitere sub semnătură la sediul organului fiscal ori de câte ori se solicită acest lucru de către contribuabil.
Crearea posibilității anulării, din oficiu sau la cererea contribuabilului/ plătitorului, a creanțelor stabilite prin acte administrative care au fost transmise organului fiscal în vederea recuperării și au fost anulate actele de stabilire a creanțelor. MFP spune că măsura are în vedere eliminarea problemelor întâmpinate de către organele fiscale centrale care au preluat spre administrare creanţe fiscale sau bugetare stabilite de alte instituţii, potrivit legii si necomunicate contribuabilului conform prevederilor Codului de procedură fiscală de către aceste instituţii, care au fost contestate în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare si soluţionate în favoarea contribuabilului/plătitorului.
Se propune reformularea alin. (1) al art. 67 în sensul eliminării notarilor publici și a executorilor judecătorești din enumerarea categoriilor de persoane care au dreptul de a refuza furnizarea de informații către organele fiscale, având în vedere următoarele:
a) Notarii publici și executorii judecătorești dețin informații și documente relevante din punct de vedere fiscal, privind patrimoniul persoanelor fizice, în speță cele referitoare la contracte de vânzare-cumpărare de imobile (din care rezultă alocări de fonduri ale persoanelor fizice care pot constitui elemente importante pentru stabilirea bazei impozabile pentru impozitul pe venit), documente aferente procedurii succesorale notariale (pe baza cărora se pot determina, ca surse de fonduri, venituri neimpozabile ale persoanelor fizice – acestea nu se declară organului fiscal), punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, recuperarea pe cale amiabilă a creanțelor și alte documente cu relevanță fiscală. Aceste informații sunt deosebit de importante în desfășurarea de către organele fiscale a activității de verificare a situației fiscale personale a persoanelor fizice, prevăzută la Capitolul IV – Verificarea situației fiscale personale de către organul fiscal central al Titlului VI – Controlul fiscal din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.
b) Conform prevederilor legale care reglementează activitatea notarială, respectiv cele ale Legii notarilor publici si a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public [art. 3 alin. (1)], iar actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul si semnătura acestuia, este de autoritate publică si are forţa probantă si, după caz, forţa executorie prevăzute de lege (art. 7).
c) Conform prevederilor legale care reglementează activitatea executorilor judecătorești, respectiv cele ale Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, executorii judecătoresti sunt învestiţi să îndeplinească un serviciu de interes public [art. 2 alin. (1)] iar actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor legale, purtând stampila si semnătura acestuia, precum si numărul de înregistrare si data, este act de autoritate publică si are forţa probantă prevăzută de lege [art. 2 alin. (2)].
Prin urmare, în cazul notarilor publici și al executorilor judecătorești, MFP spune că apreciază că interesul public ce caracterizează serviciile îndeplinite de aceste categorii profesionale prevalează asupra eventualelor considerente privind confidențialitatea informațiilor, mai cu seamă în ce privește furnizarea informațiilor relevante către organele fiscale.
