Sebastian Burduja: Amenzile record aplicate de ANRE celor patru societăţi care au manipulat piaţa energiei electrice trebuie să fie un semnal către toţi cei care se gândesc că pot face profituri mai mari dacă nu respectă legea

Potrivit ministerului, ”ministrul energiei, Sebastian Burduja, a solicitat public ANRE, încă din luna august 2023, să verifice modul în care furnizorii de pe piaţa de gaze şi energie electrică respectă prevederile OUG27/2022”. 

 

”Chiar dacă Ministerul Energiei nu are drept legal de control asupra furnizorilor companii private din energie, acesta va continua să îşi exercite misiunea de garant al interesului şi protejării cetăţeanului, de reglementator al cadrului legal pentru o competiţie deschisă şi loială în piaţa de energie”, arată instituţia. 

 

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a declarat că ”cei care încalcă prevederile legale şi afectează piaţa de energie trebuie să răspundă exemplar”.

 

”Amenzile record aplicate celor patru societăţi, de peste 537 de milioane lei, trebuie să fie un semnal către toţi cei care se gândesc că pot face profituri mai mari dacă nu respectă legea. De la preluarea mandatului am avut un dialog constant şi pozitiv cu ANRE privind modul în care furnizorii de pe piaţa de gaze şi energie electrică respectă legislaţia în vigoare, ANRE fiind singura instituţie abilitată să efectueze aceste verificări. De asemenea vreau să garantez că voi rămâne deschis pentru toate sesizările pe care le primim de la persoane fizice şi juridice privind astfel de situaţii şi le înaintăm cu prioritate în atenţia ANRE. De altfel, e-mailul meu este public, [email protected], şi vă garantez că acordăm maximă atenţie fiecărei plângeri primite. Îmi respect astfel angajamentul de a oferi românilor o energie sigură şi la un preţ corect. Sunt şi voi rămâne un aliat al consumatorilor şi tuturor investitorilor corecţi din piaţa energiei”, a precizat Burduja. 

 

Ministerul Energiei precizează că va susţine în continuare prin toate pârghiile instituţionale pe care le are la dispoziţie demersurile statului român de a asigura respectarea cadrului legal în sectorul energetic românesc.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed