Șeful Inspectoratului General pentru Imigrări, prins cu „mâța în sac”. Ce făcea în timpul unei conferințe internaționale

Chestorul Florin Mihăilă, şeful Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), a fost surprins într-o ipostază cât se poate nepotrivită, în timpul unei conferințe internaționale.

Concret, sindicatul Europol relatează, marți că Florin Mihăilă se juca Solitare la Conferinţa Agenţiei Uniunii Europene pentru Azil.

„Chestorul Florin Mihăilă, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Imigrări s-a calificat în finala Campionatului Internaţional de Solitaire. Deşi vrem să pară o glumă, unii reprezentanţi ai României au alte preocupări atunci când sunt trimişi să reprezinte statul român. Cu o săptămână înainte de Consiliul JAI, unde României i-a fost respinsă aderarea la Spaţiul Schengen pe considerente ce ţin de migraţie, chestorul Florin Mihăilă, inspector general al Inspectoratului General pentru Imigrări a reprezentat România la Conferinţa Agenţiei Uniunii Europene pentru Azil care a avut loc în Malta şi a reunit manageri ai instituţiilor din Europa, printre care şi ai Austriei, ţara ca a fost împotriva aderării”, a menţionat Europol.

Mihăila a fost fotografiat chiar de un participant la conferință

Se pare că, mai spune sursa citată, Florin Mihăilă a fost surprins jucând Solitaire chiar de unul dintre participanţii la conferinţă.

„Reprezentantul României a fost surprins jucând Solitaire în cadrul conferinţei chiar de unul dintre participanţi care s-a exprimat destul de ironic la adresa atitudinii trimisului ţării noastre la conferinţă: „is playing cards for almost half of the meeting” (joacă cărţi de aproape jumătate de timp din cadrul întâlnirii). Nu ne e de mirare că acesta juca Solitaire, deşi tocmai tema migraţiei a condus la amânarea aderării ţării noastre la Spaţiul Schengen, pentru că acesta nu a putut demonstra niciodată că poate ocupa o funcţie de conducere, fiind doar împuternicit de mai multe ori în funcţie pentru simplu fapt că a fost coleg de liceu cu ministrul MAI, Lucian Bode.

Şi aici amintim de: împuternicit inspector şef IPJ Sălaj, împuternicit rector pentru o zi la Academia de Poliţie, fiind împuternicit ilegal, consilier al ministrului Bode, şef de cabinet al ministrului Bode şi împuternicit inspector general al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Cu asemenea persoane trimise să reprezinte interesele României, nu ne rămâne decât să jucăm în continuare Solitaire, că asta ştim cel mai bine. Aşteptăm de asemenea promovarea acestuia printr-o altă împuternicire de către ministrul Bode, pentru merite excepţionale”, a mai transmis Europol.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed