x


  • EUR
    4.8736
    USD
    4.1619
string(8) "economie"

Şeful statului a decorat compania Continental Automotive. Iohannis: Acum, sunteţi unul dintre cei mai mari exportatori ai economiei româneşti

Autor: Money.ro | Sursa: news.ro | Publicat: 22.09.2020, 16:26

 Ordinul Meritului Industrial şi Comercial în grad de ofiţer a fost oferit de preşedintele Iohannis companiei Continental Automotive România, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la inaugurarea activităţii în Municipiul Timişoara, pentru performanţele obţinute şi investiţiile realizate în domeniul cercetării şi dezvoltării de noi tehnologii în sectorul industriei auto.

„Îmi face plăcere să fiu astăzi (marţi – n.r.) aici, pentru a celebra împreună aniversarea a 20 de ani de prezenţă a Continental în România. Felicit conducerea companiei pentru modul în care a înţeles să ofere, de-a lungul timpului, oportunităţi de dezvoltare şi de investiţii, atât în plan local, cât şi pentru economia noastră. Interesul constant pentru dezvoltare v-a propulsat în rândul celor care dau tonul în industrie şi redefinesc viitorul mobilităţii. Pentru o creştere economică sustenabilă, avem nevoie de tehnologie prietenoasă cu mediul şi sigură. Avem nevoie de decizii şi acţiuni responsabile, atât din partea autorităţilor, cât şi din partea mediului de afaceri. Şi avem nevoie de inovare. În urmă cu 20 de ani, aţi început activitatea în România, în acest oraş care este kilometrul zero al democraţiei şi libertăţii noastre. Timişoara este, fără discuţie, un simbol al schimbării noastre democratice, dar şi al dezvoltării. Acum, sunteţi unul dintre cei mai mari exportatori ai economiei româneşti. Aveţi peste 20.000 de angajaţi din ţara noastră, dintre care o treime sunt ingineri şi specialişti IT în centrele de cercetare şi dezvoltare. Sunteţi un partener constant în educaţia profesională pentru tinerele generaţii”, a afirmat marţi Iohannis la sediul Continental Automotive Timişoara.

Acesta a adăugat că a discutat cu reprezentanţii companiei şi despre impactul economic al pandemiei de COVID-19.

„Am vizitat astăzi (marţi – n.r.) două dintre unităţile Continental şi am avut discuţii foarte bune cu reprezentanţii companiei privind investiţiile derulate aici, planurile lor de viitor şi contribuţia la dezvoltarea economică a zonei. Am văzut şi măsurile luate pentru a asigura protecţia sanitară a angajaţilor, ceea ce arată responsabilitatea faţă de cea mai importantă resursă a unei companii, şi anume oamenii. În privinţa aspectelor care îi preocupă pe timişoreni referitor la fabrica de anvelope, am primit asigurări că finalizarea investiţiei privind staţia de ameliorare a calităţii aerului va răspunde în mod adecvat interesului cetăţenilor. Am discutat, bineînţeles, despre impactul economic al pandemiei şi implicarea mediului de afaceri în gestionarea efectelor în plan local. Salut astfel de iniţiative de susţinere a sectorului sanitar. Ceea ce am văzut la Timişoara este un exemplu de solidaritate, care merită continuat şi dezvoltat”

Şeful statului a salutat şi implicarea mediului de afaceri în promovarea şi susţinerea educaţiei.

„Am remarcat faptul că, în ciuda crizei actuale, interesul pentru învăţământul dual a rămas la fel de puternic, iar clasele cu acest profil, organizate şi cu sprijinul Continental, se bucură de mare apreciere în rândul tinerilor. Mediul de afaceri şi tinerii au înţeles perfect oportunităţile pe care acest sistem le oferă. Sper ca îmbinarea pregătirii teoretice cu activitatea practică să devină regulă de bază pentru dezvoltarea de competenţe în cât mai multe domenii. Ştim cu toţii că industria auto este unul dintre principalii vectori de competitivitate ai economiei noastre. Avem sute de companii active în domeniu, iar multe dintre acestea sunt foarte competitive pe piaţa externă. În ultimii ani, companiile de profil se situează, în mod constant, în topul celor mai doriţi angajatori. Parteneriatul cu industria IT şi activităţile de cercetare-dezvoltare vor transforma acest sector într-un vârf de lance pentru industria viitorului. O industrie care necesită noi tehnologii, grijă pentru mediu, educaţie flexibilă şi orientată. În prezent, epidemia de COVID-19 a generat schimbări profunde în relaţiile sociale şi de muncă şi a evidenţiat necesitatea unor comportamente mai responsabile”, a completat Klaus Iohannis.

El a adus în discuţie şi măsurile luate de Guvern, precum şi implicarea sa în gestionarea pandemiei.

„În contextul mai larg al gestionării crizei sanitare şi al efectelor acesteia asupra economiei, m-am implicat direct, împreună cu Guvernul, în identificarea celor mai bune căi de a răspunde acestor provocări. S-au luat măsuri eficiente de protejare şi stimulare a angajaţilor şi angajatorilor, iar acestea şi-au atins în mare parte scopul. Au fost salvate locuri de muncă şi companii, au fost sprijinite familii şi afaceri, au fost asigurate resurse pentru investiţii în domeniile cheie: infrastructură, sănătate, educaţie, servicii publice. Sunt rezultate concrete, obţinute cu eforturi considerabile, rezultate pe care românii le apreciază”, a explicat iohannis. 

Preşedintele României a mai spus că este necesară implicarea în continuare a centrelor universitare în susţinerea industriei inteligente şi a agendei digitale şi de mediu.

„Provocările viitorului, inclusiv în ceea ce priveşte implicarea centrelor universitare cu tradiţie în susţinerea industriei inteligente, a agendei digitale şi de mediu, ar trebui să fie o preocupare constantă pentru noi toţi. Dacă adăugăm şi fondurile europene generoase pe care le-am obţinut, am convingerea că România se va repoziţiona pe harta infrastructurii regionale de transport şi îşi va reconsolida avantajele competitive generate de resursa umană. În încheiere, vă transmit mult succes în activitate şi vă doresc să ţintiţi cât mai sus. Este foarte important ca economia noastră să funcţioneze în parametri cât mai buni, însă în condiţii de siguranţă şi sănătate pentru noi toţi”, a conchis şeful statului.