Şeful Yahoo!, cel mai „supraplătit” executiv din America

0

Bartz, care a venit la Yahoo! la începutul anului 2009, a primit anul trecut o remuneraţie totală de 39 milioane de dolari, cea mai ridicată dintr-un top de 25 de directori generali cu salarii care nu reflectă corect performanţele manageriale, potrivit studiului.

Pentru a determina dacă o companie îşi supraevaluează directorul general, Glass Lewis ia în considerare factori precum preţul acţiunilor, fluxul operaţional de numerar şi creşterea profitului pe acţiune. Astfel, deşi principalul obiectiv al lui Bartz este să combată ascensiunea rivalilor Facebook şi Google şi să răstoarne trendul descendent al afacerilor, vânzările Yahoo! au rămas relativ neschimbate în mandatul ei.

„Bartz reprezintă o problemă pe care o regăsim la multe alte companii cu note proaste la raportul plată/performanţe: remuneraţie excesivă acordată unor executivi pentru a-i încuraja să se alăture sau să rămână”, se arată în raport.

Totuşi, reprezentanţii Yahoo! au ţinut să sublinieze că cea mai mare parte a pachetului salarial obţinut de Bartz constă în stock options care nu pot fi „luate acasă”, ci convertite în acţiuni numai după îndeplinirea anumitor criterii de performanţă prestabilite.

Pe locurile 2 şi 3 în topul Glass Lewis se regăsesc şefii Abercrombie & Fitch şi Nabors Industries, cu salarii de 38,5 milioane de dolari, respectiv 38,2 milioane de dolari.

Cele 25 de companii care îşi supraevaluează directorii au plătit în medie primilor cinci executivi din conducere salarii de 34,3 milioane de dolari în 2009, faţă de o medie de 23,7 milioane de dolari calculată pe indicele S&P 500.

Cel mai prost plătit CEO este Steve Jobs, care a luat anul trecut un salariu simbolic de numai un dolar, deşi Apple este una dintre cele mai de succes companii din Statele Unite şi din lume, judecând după creşterea vânzărilor, a profiturilor, dar şi după marjele uriaşe de câştig.