S-a întâmplat după un moment petrecut în Parlament, în care susținea că vaccinul Pfizer/BioNTech „distruge matricea națională a poporului român”.
Sorin Lavric, coleg de grup parlamentar, ar fi cerut ca microfonul să fie tăiat în timp ce vorbea senatoarea, drept urmare Diana Șoșoacă l-a acuzat pe acesta de „misoginism sau politically correct”.
Diana Șoșoacă a susținut astăzi un discurs de la tribuna Parlamentului, în care a susținut, fără să prezinte vreo dovadă, că „femeile sunt omorâte și se distruge matricea națională a poporului român! Puteți să mă amendați, puteți să faceți ce vreți, adevărul va ieși la iveală! Omorâti România pas cu pas, vaccinând femeile, care duce la sterlitate”.
Discursul său a fost însă întrerupt, iar microfonul a fost tăiat.
Propunerea excluderii din grupul parlamentar AUR a fost făcută de Claudiu Tîrziu și Sorin Lavric.
„Din păcate, vă confirm această informație. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Șoșoacă nu a înțeles care sunt regulile jocului în momentul în care ești demnitar al statului român și este o decizie luată de către forurile de conducere ale partidului. Domnul Tîrziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Șoșoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Șoșoacă înțeleg că vrea să joace singură pe terenul dânsei”, a spus Dan Tanasă, la Antena 3.
Deputatul AUR i-a mai reproșat acesteia și că „un senator nu are ce să caute la o paranghelie, live, cu lăutari pe Facebook”.
El a făcut referire la faptul că, vinerea trecută, Diana Șoșoacă a participat la o petrecere organizată într-un local unde nu era respectată distanțarea socială, iar invitații se țineau în brațe și cântau, în același timp, la un singur microfon.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.