SENTIMENTUL de DIMINEAŢĂ: Bursa creşte luată de valul marilor pieţe, unde lumea, îngrijorată, cumpără

0

Sentimentul investitional se menţine pozitiv în plan extern, iar pe plan intern nu am avut evenimente negative în ultimele zile. Ca atare este normal să ne aşteptăm ca, în şedinta de azi, să vedem uşoare creşteri pe piaţă “, ne spune Iulian Panait, preşedintele societăţii de consultanţă KTD Invest.

În afară de  absenţa farurilor de la New York şi Londra, o altă cauză a scăderilor ilogice de ieri este cea a absenţei investitorilor români din România.

 

Creşterile „de afară“ se produc pe fondul îngrijorărilor privind „întoarcerea crizei. Numai că, afară, sunt îngrijoraţi şi cumpără, numai la noi, nu au motive de îngrijorare şi nu cumpără“, spune, mai în glumă , mai în serios, Iulian Panait.

Totuşi, revenind la logică, „ tendinţa de uşoară corecţie manifestată, ieri, pe ansamblul pieţei româneşti (în contradicţie cu tendinţa din plan extern) poate fi pusă pe seama unei reacţii de moment la creşterile mai accelerate din precedentele două şedinte “, explică Iulian Panait.

Auspiciile internaţionale sunt optimiste pe pieţele contractelor la termen (futures, v.Bloomberg ) pe principalii indici europeni, ca şi în America unde momentul adevărului îl vor arăta contractele futures pe indicele american S & P, după prânz.

Indicii bursieri se menţin la nivelurile suporturilor de ultimă instanţă: Indicele cel mai sensibil la schimbări, BET Fi, al societăţilor de investiţii financiare (SIF-urile) şi ale Fondul Proprietatea (FP), ca şi indicele cu adevărat reprezentativ al Bursei (deşi neoficial), BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni inclusiv cele din BET FI.

Şi să repetăm „DIDACTICELE“:…

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, iar FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

SUPORTURILE sunt minime anterioare relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri de preţ până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (cel puţin peste 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.