SENTIMENTUL de dimineaţă: Optimism întemeiat pe ipoteze. La București: liber la cădere, dacă indicii rămân sub vechile suporturi

0

Piețele contractelor la termen (futures, care pariază pe evoluția ulterioară a indicilor bursieri) anticipează continuarea creșterii  de ieri. Optimismul continuă să-și extragă forța din știrea că băncile europene vor fi protejate (nu se știe cum, cu ce bani și în ce mod) de pierderile rezultate din căderea valorii obligațiunilor Greciei, ca urmare a incapacității acesteia de a le plăti.

Azi noapte și piețele asiatice s-au lăsat duse de val, dar mai degrabă de veștile relativ bune venite de la economia SUA.

 

„Piaţa este un pic mai optimistă privind decizia liderilor europeni de a găsi o soluţie la problema solvabilității băncilor europene” a declarat Tim Schroeders, de la Pengana Capital Ltd. din Melbourne, pentru Bloomberg. Cele mai recente date din SUA constituie „un semn bun”, că economia se stabilizează – a mai spus australianul. Dar acestea sunt declarații de mari speculatori.

 

Intrarea în piață nu este recomandabilă altora decât cei ce au nervi foarte tari și un apetit aventurier pentru speculații pe termen foarte scurt. Să nu uităm că, în fond, marți seara, când a început veselia, indicii americani au  fost scoşi cam cu forţa, de către marii investitori, deasupra lui zero, căci altfel piaţa ar fi alunecat şi oficial în categoria „bear“ (scădere profundă).

Acesta pare să fie şi azi cel mai puternic argument care determină sentimentul de piață în această dimineață, mai ales la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), și nu motivele fundamentale temeinice.

Riscul sistemic, de care vorbeau analiștii ieri, nu s-a ameliorat decât… ipotetic. Piețele doresc de fapt mecanisme clare puse în aplicare și până atunci, oricând este probabilă „marea prăbușire“ spre minime mai mici chiar decât cele din 2008.

Câtă vreme nu se vor vedea, la indicii BVB, maxime mai mari decât vechile suporturi, acum spulberate, intrarea la cumpărare este un mare risc. Marea prăbușire ca efect al falimentului Greciei încă nu a fost evitată.

 

Indicele BET, care este oficial considerat reprezentativ pentru piață, a spulberat recent orice obstacol tehnic care ar fi putut să-i oprească o  cădere care poate ajunge la 8%, iar indicele BET XT, care este considerat de mulți a fi cu adevărat reprezentativ, este liber să cadă vreo 20%.

Indicele compozit BET C stă sub suportul său de la 2.600 de puncte, iar indicii BET și BET XT au de o săptămână liber la prăbușire, fiind acum încă destul de mult sub sub suporturile de la 4400, respectiv 400 de puncte.

Cel mai nervos indice, BET Fi, al societăţilor de investiţii pe piaţă, a căzut și sub suportul de ultimă instanţă de la 16.800 de puncte.

 

Oricare ar fi creșterea de azi, BET FI poate cădea ulterior până spre 14.500 de puncte sau chiar spre 10.000. Pentru detalii vezi articolul „Căderea valutară spre 4,5 lei/euro a devenit probabilă. Care sunt ţintele de scădere ale burselor“.

 

Indicele american Dow Jones (DJI) are încă un suport la 10.600 de puncte care a rezistat. „De aici încolo sunt două posibilităţi: fie indicele DJI mai urcă o dată până la 11.670 – 12,000, ca să completeze o configuraţie  mai complexă; fie corecţia pozitivă s-a încheiat deja, la finele lui august, şi suntem pe punctul de a ne confrunta cu o puternică presiune la vânzare, care să ducă  preţurile până la 10,000 (cel puţin)“, estima luni Dan Rusu, șeful echipei de analiști de la BT Securities.

Totodată, „suntem fără îndoială într-o conjunctură critică, motiv pentru care şi luăm în calcul o prelungire a indeciziei în această zonă“. Până la urmă, însă, este foarte probabil  „să trecem sub 10.500, iar sistemul de medii mobile pe termen lung să dea“ cel mai consistent „semnal de vânzare după 30 de ani“, se teme Dan Rusu.

 

(articolul se actualizează doar până la ora 9.30, când începe pre-deschiderea  sesiuni BVB, în care se introduc primele ordine pentru a se calcula preţurile de deschidere.)

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod sepecial evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.