Sfatul nutriționistului pentru masa de Paște: de ce să nu asociezi maioneza sau alcoolul

Nutriţioniştii recomandă să încercăm să menţinem un echilibru în alimentaţie şi să respectăm programul meselor principale, fără să facem excese, dar şi fără să ne înfometăm ulterior. Medicul nutriţionist Adina Rusu recomandă să ne planificăm meniul astfel încât să nu facem asocieri alimentare care să fie greu de digerat, informează Ziarul de Iași.

„Este indicat să nu asociem alimentele foarte grase la aceeaşi masă, cum ar fi salatele cu maioneză şi preparatele din carne cu multe grăsimi. De asemenea, nu este indicat consumul unor cantităţi mari de alcool, iar băuturile îndulcite ar trebui evitate. În ceea ce priveşte dulciurile, indicat ar fi să ne limităm doar la preparatele tradiţionale, cum sunt cozonacul şi pasca, pe care le putem consuma, în porţii mici, la gustările dintre mese”, a explicat dr. Adina Rusu, medic nutriţionist.

Pasca Annei Lesko /VIDEO Când nu pozează dezbrăcată, solista împărtășește rețete de Paște

Specialistul ieşean mai spune că, în această perioadă, excesele culinare din alimentaţia românilor includ, pe lângă produsele tradiţionale care sunt foarte bogate în grăsimi sau zahăr, şi produse caracteristice alimentaţiei occidentale care s-au adăugat în ultimii ani. Pe lângă cozonacul şi pasca tradiţională, acum se consumă şi ouă sau iepuraşi de ciocolată sau cozonac specific bucătăriei italiene.

Chiar dacă vom consuma cantităţi mai mari de alimente la masa de sărbătoare, medicii subliniază că înfometarea ulterioară nu este o soluţie pentru a „compensa” acest consum. Indicat este să revenim treptat la o alimentaţie echilibrată, săracă în grăsimi şi în zaharuri, fără prăjeli sau alimente procesate. Este important să nu adoptăm brusc o alimentaţie extrem de restrictivă, pentru a nu trece organismul dintr-un dezechilibru în altul, de la prea multă mâncare la prea puţină.

Să ne reamintim înainte de sărbători care sunt regulile despre păstrarea corectă, precum și prepararea termică a alimentelor

 

Dr. Adina Rusu mai spune să nu ne cântărim imediat după sărbători pentru că greutatea poate reflecta şi o retenţie de apă cauzată de aportul excesiv de sare din meniul de sărbători.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed