Siemens va introduce un soft de control al producției în combinatul ArcelorMittal Galați

0

Softul, numit Manufacturing Execution System (MES), va fi implementat până la sfârșitul anului 2013 și va duce la îmbunătățirea performanțelor combinatului gălăţean.

„MES facilitează plasarea fiecărei comenzi în producție, în timp ce controlează stocurile și capacitatea existentă de topire și de turnare, laminoarele de benzi la cald, laminoarele de benzi la rece și laminoarele de tablă groasă. Scopul acestui flux informațional atotcuprinzător este acela de a controla producția mai rapid și mai flexibil, menținând totodată o calitate ridicată a produselor și reducând consumul de energie și de materie primă”, se arată în comunicatul de presă emis de Siemens după semnarea contractului cu ArcelorMittal Galați. Conform aceleiași surse, MES ajută și la stabilirea indicatorilor de performanță ai combinatului, contribuind astfel la îmbunătățirea continuă a fluxului de producție.

Programul informatic va fi implementat în unitatea gălățeană de experți provenind de la două firme ale grupului german: Siemens VAI Metals Technologies și Quintiq. Valoarea contractului încheiat de nemții de la Siemens cu producătorul de oțel din sudul Moldovei nu a fost făcută publică, dar surse din interiorul combinatului siderurgic au dezvăluit că ea ar fi de ordinul câtorva milioane de euro.

Reducerea consumului de materie primă și de energie, îmbunătățirea calității produselor și creșterea competitivității ArcelorMittal Galați au constituit principalele obiective ale actualei echipe manageriale, încă de la instalarea acesteia, în 2009.