Simona Halep, ambasador al turismului românesc

Premierul a adăugat, totodată, că nu a încercat „absolut deloc” să politizeze performanţele Simonei Halep, întrebat în acest sens.

 

„Nu m-aţi văzut dând declaraţii, sărind peste Simona în arenă. Am vorbit la telefon înainte de meci, o felicit pe ea, pe preşedintele Federaţiei, aşa cum îi felicit în general pe sportivii români care au rezultate.(…) Dar dincolo de aceste lucruri care ţin de funcţia de prim-ministru, marea pasiune a vieţii mele este sportul”, a declarat premierul.

 

Victor Ponta a precizat, în context, că racheta de tenis a Simonei Halep pe care o păstrează în cabinetul de la Palatul Victoria a primit-o de la aceasta încă din luna decembrie a anului trecut, dar şi că deplasarea pe care a făcut-o alături de soţia sa, Daciana Sârbu, la Paris, la finala Roland Garros, a fost din bani personali.

 

Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a urcat, în premieră, pe locul trei în clasamentul WTA dat publicităţii luni, după cea mai bună performanţă a carierei sale, finala de la Roland Garros.

 

Simona Halep devenea pe 17 martie anul acesta jucătoarea română cu cea mai bună clasare din toate timpurile în ierarhia feminină a tenisului mondial (locul 5). Halep egalase performanţa reuşită de Irina Spîrlea pe 13 octombrie 1997 (locul 7) în data de 24 februarie, după ce în data de 27 ianuarie devenise a treia româncă din istorie care intra în ”top ten” mondial, după Spîrlea şi actualul său manager, Virginia Ruzici (locul 8).

 

Ascensiunea tinerei jucătoare române (22 ani) a început după eliminarea sa din primul tur al competiţiei Mutua Madrid Open, în mai anul trecut, când Halep ocupa doar locul 64 în lume şi nu câştigase niciun titlu WTA (jucase trei finale, n. red.). Între timp, Simona Halep şi-a trecut în cont şapte titluri WTA (Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia – 2013, Doha – 2014), pierzând anul acesta finalele de la Madrid şi Roland Garros, ambele în faţa rusoaicei Maria Şarapova.

 

Halep a depăşit-o în clasament cu aproape 500 de puncte pe poloneza Agnieszka Rawanska şi se află la circa 1.015 de locul secund, ocupat de chinezoaica Na Li. Lider incontestabil e americanca Serena Williams.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed