Sindicatele discută cu conducerea MFP despre disponibilizări

Aproximativ 2.000 de angajaţi trebuie să plece din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar marea majoritate a angajaţilor Gărzii Financiare ar urma să primească preaviz începând de luni, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

 

Vor fi disponibilizaţi 700 de angajaţi din Autoritatea Naţională a Vămilor, 300 din cadrul Gărzii Financiare, iar restul din structuri ale administraţiilor fiscale din ţară, a precizat Blejnar. Circa 1.200 de anagaţi vor trebui să părăsească instituţia în următoarele 60 de zile.

 

Acesta a explicat că toate criteriile de disponibilizare sunt profesionale, nu sociale, iar angajaţii Gărzii Financiare vor primi preaviz începând de luni, pentru a putea intra la testarea profesională, conform prevederilor legale.

 

Numărul posturilor de conducere desfiinţate va fi de 550, pentru a se putea repecta proporţia de 12% pentru numărul funcţiilor de conducere – 12 şefi la 100 de angajaţi. Şeful Fiscului a adăugat că în 2009, când s-au desfiinţat 993 de funcţii de conducere, s-au făcut economii de 7,5 milioane lei, numai din sporurile de conducere.

 

Numărul total al posturilor desfiinţate din ANAF şi structurile din subordine este de 4.927, din care aproximativ 2.000 sunt ocupate. Din cele 34.027 posturi în ANAF vor rămâne 29.100. Pe de altă parte, ANAF ar putea angaja o parte din aceste persoane la direcţiile pentru marii comtribuabili şi controlul averilor. Spre exemplu, Blejnar vrea să dubleze numărul anagajaţilor de la Direcţia pentru Marii Contribuabili, de la 350 la 700.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed