Cu un relief variat, judeţul Constanţa nu este deloc unul foarte simplu de irigat. Diferenţele de nivel impun ca numeroase staţii de pompare şi repompare să fie amplasate pe principalele canale de irigaţii. Apa trebuie urcată şi la o înălţime de 90 de metri, ceea ce presupune şi costuri mai mari faţă de alte zone de câmpie în care irigarea este mai uşoară.
Începând cu anul 1970, în Dobrogea s-au construit principalele reţele de irigaţii, fiind trasate câteva culoare mai importante. Este vorba, în judeţul Constanţa, de sistemul de pe Valea Carasu, pe această vale realizându-se şi Canalul Dunăre-Marea Neagră, sistemul Sinoe (alimentat cu apă din lacul cu acelaşi nume), Hârşova (alimentat cu apă din Dunăre), Rasova – Vederoasa (alimentat cu apă din Dunăre) şi Topalu (alimentat cu apă din Dunăre). În Tulcea lucrurile s-au simplificat, salba de lacuri ale Deltei Dunării fiind o sursă foarte bună de irigaţii în zonă.
Sistemul de irigaţii Carasu a fost unul dintre cele mai mari din întreaga ţară, el irigând o suprafaţă de 200.000 de hectare de teren. Profesorul Aurel Lup notează în cartea ”40 de ani de agricultură socialistă în Dobrogea” că sistemul Carasu reprezenta ”1.050 de kilometri de canale de aducţiune şi distribuţie; 420 de kilometri de jgheaburi din beton armat; 80 de kilometri de conducte metalice; 87 de staţii de pompare de diferite mărimi; peste 200 de lucrări hidrotehnice, poduri, stăvilare, noduri hidrotehnice”.
