Sistemul de retrocedări a fost o fraudă organizată: marii beneficiari de despăgubiri sunt anchetaţi împreună cu foştii şefi ai ANRP şi parlamentari

0

 

Eradicarea acestei fraude ar trebui să fie „prioritate zero” pentru autorităţi pentru că la ANRP aşteaptă rezolvare încă 200.000 de dosare care cer despăgubiri de 5 miliarde de euro şi, la fel ca în trecut, aceste dosare pot fi folosite drept pretext pentru noi abuzuri şi res­tituiri „cu dedicaţie”. Ziarul Financiar a descris încă din 2010 abuzurile din procedura de despăgubire, însă primele anchete au fost deschise de procurorii DNA abia anul trecut.

Anul viitor sunt programate să înceapă primele licitaţii cu terenurile şi pă­durile rămase în proprietatea statului ce pot fi cumpărate cu puncte de către foştii proprietari. La fel cum s-a întâmplat cu acţiunile Fondului Pro­prie­tatea în anii 2006 – 2010, aceste puncte se tranzacţionează azi pe piaţa gri la 40% din valoare, ajungând din mâ­inile foştilor proprietari în cele ale fon­durilor de investiţii şi ale noilor sam­sari de puncte. Miza este fondul na­ţio­nal imobiliar în care statul va vărsa te­re­nuri şi păduri de peste 11 miliarde de euro.

 

mai multe, pe ZF