Lloyd Blankfein, directorul executiv al celei mai puternice bănci de investiţii din lume, Goldman Sachs, declara atunci: Până recent, nici nu ştiam care este gradul nostru de expunere, adică raportul dintre activele totale ponderate cu riscul aferent şi capitalul pe care-l aveau, scrie zf.ro

Miliardarul Warren Buffett, care practic a salvat atunci Goldman Sachs de la prăbuşire, prin acordarea de urgenţă al unui împrumut de aproape 10 miliarde de dolari, a declarat, conform documentelor, că dacă Ken Lewis, directorul executiv al Bank Of America, nu ar fi cumpărat banca rivală, Merrill Lynch,  în acele zile dramatice, „sistemul financiar s-ar fi oprit”.

Atunci, pur şi simplu oficialii americani se rugau de şefii băncilor să fuzioneze între ei sau cel mai puternic să cumpere pe cel mai slab ca să nu se dărâme tot. Pe Lehman Brothers nimeni nu a vrut să o cumpere şi de aceea celebra bancă americană de investiţii a intrat în faliment, provocând însă o undă de şoc controlată pe pieţele financiare.

Buffett, considerat cel mai de succes investitor din lume, spune că s-a gândit să scrie o carte cu titlul: „Dacă Ken Lewis nu ar fi răspuns la telefon, ce s-ar fi întâmplat? Ar fi o carte nemaipomenită (dată dracului), dar nu sunt sigur care ar fi fost sfârşitul.”

Henry Paulson, fostul şef al trezoreriei americane (Ministerul de Finanţe), cel care a avut curajul să pompeze sute de miliarde de dolari din banii americanilor, ca să salveze băncile, spunea că modelul Fannie Mae şi Freddie Mac (băncile ipotecare ale americanilor) era pervers , depăşit şi distrugător. „Problema nu era că elefantul era prea mare şi nu ar fi încăput în cort. Problema era că elefantul era urât”.

Fannie Mae şi Freddie Mac, modelul hibrid privat-stat pe care se sprijină sistemul american de creditare imobiliară, au fost salvate de la faliment cu un cost usturător, care nu a fost recuperat nici până acum.

Warren Buffett, într-un moment de sinceritate, spunea că nu a văzut bula speculativă imobiliară, dar susţine că nu acest lucru a dus la criză. Dacă aş fi văzut că această criză vine, aş fi acţionat diferit, a menţionat el.

În opinia lui, principala cauza a crizei este natura umană, adică faptul căt toată lumea credea că preţul caselor va creşte continuu.

Ca să salveze  în primul rând sistemul lor financiar, adică băncile şi marii jucători de pe Wall Street, americanii au printat trilioane de dolari pentru a ţine circuitele financiare în viaţă.

Nici europenii nu au avut idee despre ce se petrece şi ce criză financiară urma să vină. Dacă americanii şi-au dat seama mai repede, europenii au început să acţioneze doar câteva luni mai târziu. Mai mult decât atât, printarea de bani pentru a nu lăasa economia să se afunde în mlaştină, se întâmplă de-abia acum în Europa, în condiţiile în care în primii ani de criză toată lumea vorbea de reducerea deficitelor bugetare. Americanii nu au ţinut cont de aceste deficite când a fost vorba să salveze Wall Street-ul.

Deşi România este departe de pieţele financiare mondiale, la Bucureşti, numai Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, poate povesti ce s-a întâmplat în toamna anului 2008, când de la oră la oră, băncilor de pe piaţa locală li se tăiau liniile de finanţare, iar lichiditatea dispărea peste noapte.

Prima măsură a lui Isărescu a fost să stopeze creşterea cursului leu/euro, pentru că ar fi aruncat în aer şi băncile şi ratele pe care românii le aveau de plătit la bancă. El a dat drumul la curs treptat, pentru a câştiga timp, astfel încât la începutul lui 2009, România să poată lua cel mai mare împrumut din istorie, de 20 de miliarde de euro de la FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, ca să reziste prăbuşirii financiare şi economice din lume.

Pentru decizia de a nu lăsa cursul să crească şi de a majora dobânzile la lei, când toate celelalte bănci centrale reduceau ratele, Isărescu este criticat şi acum. Piaţa consideră că deciziile lui de a creşte dobânzile la lei au dus la căderea economică din 2009 (minus 7%), care a afectat din plin business-ul şi a dus la tăierea salariilor din mai 2010.

Până acum, BNR nu şi-a arătat intenţia de a desecretiza discuţiile şi deciziile operaţionale de atunci. Deşi au trecut aproape opt ani, Mugur Isărescu şi Banca Naţională nu vorbesc despre decizia peste noapte luată în septembrie 2008, de a acorda un împrumut de urgenţă Băncii Transilvania, care ajunsese să aibă uşile închise la finanţarea interbancară, având în vedere că băncile nu mai aveau încredere una în cealaltă. În toamna lui 2008, Isărescu a răspuns la telefonul de urgenţă dat de Horia Ciorcilă şi Robert Regers, preşedintele şi directorul executiv de atunci al Băncii Transilvania.

În ianuarie 2009, Horia Ciorcilă s-a dus la BRD- Group Societe Generale pentru a încerca o fuziune, ca să apere Banca Transilvania. Francezii nu au avut curajul unei asmenea operaţiuni, deşi Banca Transilvania se predase cu totul. În martie 2016, Banca Transilvania este mai valoroasă pe Bursa de la Bucureşti decât BRD şi cine ştie, poate rolurile se vor inversa.