SNP Petrom a subscris acţiuni de 6,5 milioane lei la majorarea de capital de la Petrom Aviation (ROFU)

0

La începutul lunii mai, Petrom a hotărât să majoreze capitalul social al Petrom Aviation cu 6,9 milioane lei, prin aport în numerar, până la 25,5 milioane lei, pentru realizarea de investiţii.

În a doua etapă a majorării, desfăşurată în perioada 13-17 iulie, titlurile nesubscrise vor putea fi cumpărate de ceilalţi acţionari care şi-au exercitat în totalitate dreptul de preferinţă în prima etapă.

De asemenea, Petrom a anunţat că va cumpăra, prin intermediul Petrom Aviation, majoritatea părţilor sociale ale Aviation Petroleum SRL, reprezentând 95% din capitalul firmei, la un preţ care să nu depăşească 9,72 milioane lei.

Distribuitorul de combustibili Petrom Aviation Otopeni a înregistrat în primele trei luni din acest an o cifră de afaceri de 34,62 milioane lei (8,11 milioane euro), în scădere cu 29% faţă de trimestru similar din 2008, şi a trecut pe profit, a anunţat vineri compania.

În intervalul ianuarie – martie 2008, compania a avut pierderi de 120.240 lei şi o cifră de afaceri de 48,82 milioane lei.

Compania are un capital social de 18,53 milioane lei, divizat în 185,29 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei. Petrom şi-a consolidat poziţia ca acţionar majoritar al Petrom Aviation, după ce a derulat în perioada 16 decembrie 2008 – 5 februarie 2009 o ofertă de preluare a celor 30,62% din acţiunile pe care nu le deţinea, pentru 13,79 milioane lei.

Ceilalţi acţionari au cedat doar o parte din acţiunile ROFU, ceea ce a adus în posesia Petrom doar 23,7% din capitalul Petrom Aviation, urcându-i astfel deţinerea la 93,14%, potrivit ultimei raportări.

Petrom Aviation are ca activitate comerţul cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi, iar acţiunile sale se tranzacţionează la categoria de bază a pieţei Rasdaq. Compania are o capitalizare de 27,8 milioane lei (6,58 milioane euro), potrivit cotaţiei de 0,15 lei, stabilită în şedinţa bursieră din 23 iunie.