Șoc la Roland Garros! Djokovici a trecut de Alcaraz, după ce spaniolul s-a accidentat

Deși puțini se așteptau, astăzi, sârbul Novak Djokovici, locul 3 ATP şi cap de serie 3, a reușit să-l învingă pe Carlos Alcaraz (20 de ani), principalul favorit al turneului și numărul 1 mondial, la capătul unui meci plin de surprize.

Djokovici s-a impus cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1, 6-1, în trei ore şi 23 de minute. Carlos Alcaraz, care are 20 de ani, a fost la prima lui semifinală pe la Roland Garros, a avut ghinionul să se accidenteze la gambă, în timpul celui de-a treilea set și nu a putut să-și mai revină.

Mesajul lui Nole pentru Carlos Alcaraz

Astfel, Djokovic, care are 36 de ani, a fost la a 12-a lui semifinală la Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat de două ori, în 2016 şi 2021, vizează un nou succes pe zgura pariziană, pentru a obţine al 23-lea său titlu de Grand Slam, performanţă pe care niciun alt jucător din circuitul profesionist masculin nu a mai reuşit-o până acum.

„Îmi pare rău de ghinionul lui Carlos. Ultimul lucru pe care îl dorești la acest nivel e să ai crampe. Îmi pare foarte rău pentru el, sper să își revină rapid.

I-am spus la fileu, știe cât de tânăr este. Are timp să revină. E un jucător incredibil, un tip foarte amabil. Merită toate aplauzele, toată susținerea.

Este dificil, nu știa ce să facă, dacă se se retragă sau să continue. Felicitări pentru sprijinul de luptă și pentru că a rămas pe teren până la final. Îl respect mult!

Nici eu nu m-am simțit proaspăt, am mers cap la cap. Apoi a urmat un alt meci, eu am încercat să fiu prezent, concentrat. Știam că se chinuie. Nu trebuia să mă gândesc prea mult”, a spus Djokovic după meci.

În ultimul act, Novak Djokovici îl va întâlni pe câştigătorul meciului Casper Ruud (Norvegia, 4 ATP) – Alexander Zverev (Germania, 27 ATP).

Djokovici este la o victorie de al 23-lea trofeu de grand slam.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed