Sorin Grindeanu, întrebat despre o suspendare a lui Klaus Iohannis: ”Hai să îl vedem pe Dacian Cioloș”

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, după şedinţa conducerii partidului, că nu s-a discutat despre o posibilă suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis, el arătând că o decizie se va lua dacă liderul USR Dacian Cioloş anunţă că va susţine un astfel de demers.

”Văd în discuţiile din ultimee săptămâni acest subiect. Nu a fost pe ordinea de zi la Consiliul Politic Naţiional, dar sigur, dacă domnul Cioloş vine şi aduce şi dânsul în discuţie acest lucru, putem discuta. (…)  Hai să îl vedem pe domnul Cioloş”, a comentat prim-vicepreşedintele PSD o posibilă declanşare a procedurii de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis/

Întrebat dacă ar discuta cu AUR pe acest subiect, Grindeanu a infirmat. ”De ce să discutăm cu cei de la AUR? Nu ne-au sunat, Nu avem..Dacă vine domnul Cioloş să susţină acest demers, în mod sigur vor face o şedinţă de urgenţă a Consiliului Politic să clarificăm punctul de vedere”.

Despre motivele pentru suspedarea preşedintelui, Grindeanu a arătat că ”PSD spune de şapte ani că Iohannis nu e pregătit să conducă România”, şi, cu toate acestea, românii au hotărât să îl voteze.

”Ne cereţi tot nouă, care spunem că nu este pregătit, să părem că nu suntem de acord. Nu, noi vrem să cântărim foarte bine acest demers, pentru că am mai făcut două, în 2007 şi 2012, şi care (..) nu au fost încununate de succes. În momentul în care vine şi USR lângă demersul iniţiat de alţii, în mod sigur este de luat în discuţie. Astăzi nu am avut această discuţie”, a spus Grindeanu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed