Sorin Grindeanu: Modificarea legislaţiei achiziţiilor publice şi a procedurilor de eliberare a avizelor a intrat în linie dreaptă / Propunerile sunt acum în faza de consultare publică, postate pe siteul Ministerului Transporturilor

”Modificarea legislaţiei achiziţiilor publice şi a procedurilor de eliberare a avizelor a intrat în linie dreaptă! Propunerile sunt acum în faza de consultare publică, postate pe siteul Ministerului Transporturilor”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Ministrul Transporturilor explică de ce este nevoie de aceste modificări:

Faza de licitaţie:

Eliminăm ÎNTÂRZIERILE artificiale în evaluarea ofertelor.

– stabilim un singur termen limită pentru răspunsul către ofertanţi, privind documentele justificative.
Eliminăm OFERTELE nejustificat de mici, care duc la blocarea proiectelor din cauză că Antreprenorii nu mai au bani suficienţi pentru a finaliza contractele.
– stabilim un prag de 80% pentru oferte.
– sub acest prag ofertele vor fi considerate neobişnuit de scăzute
– aceste oferte vor fi supuse unei noi analize.
– dacă se constată că preţurile consemnate sunt sub valoarea de piaţă, ofertele vor fi respinse.
Eliminăm BLOCAREA contractelor în faza de implementare din cauza creşterii preţurilor.
– Introducem obligaţia ajustării preţurilor pentru contractele cu o durată mai mare de 6 luni, în funcţie de evoluţia preţurilor din piaţă (în baza unei formule de ajustare)
Eliminăm CONTESTAŢIILE nejustificate.
– Autoritatea va reţine obligatoriu cauţiunile firmelor care pierd contestaţiile.

Faza de implementare:

Eliminăm ŞANTAJUL antreprenorilor care după semnarea contractelor nu se mobilizează şi nu respectă termenele contractuale.
– Contractantul neserios va putea fi înlocuit cu un nou Contractant, fără a mai fi relicitat întregul contract.
Eliminăm ÎNTÂRZIERILE PE TERMEN LUNG şi INDISCIPLINA.
– Emiterea unor certificate intermediare privind stadiul de excecuţie, din 90 în 90 de zile
– Antreprenorul notificat negativ cu aceste Certificate Intermediare nu va mai putea câştiga licitaţii dacă participă în perioada în care are deja în derulare un contract pe care întârzie
Eliminăm NOTIFICĂRILE (CLAIMURILE) depuse chiar la începutul contractelor.
– introducem ordine de începere separate pentru faza de Proiectare şi pentru

Faza de Execuţie:

– Antreprenorul nu va mai putea pretinde cheltuieli suplimentare pe motiv că şi-a mobilizat inutil resursele

Faza de avizare:

Eliminăm TIMPII PIERDUŢI provocaţi de birocraţia excesivă în domeniul exproprierii terenurilor deţinute de autorităţile publice locale.
– Terenurile din proprietatea autorităţilor locale se for transfera de drept în cea a Autorităţii Contractante care derulează proiectul
– Se impune un termen de 15 zile calendaristice de la depunerea solicitării pentru analizarea documentaţiei necesare eliberării: Certificatelor de Urbanism, Avizelor de la Apele Române/ ISU/ Consiliilor Locale/ Proprietarilor de utilităţi
– Dacă aceste entităţi au observaţii, pot emite doar o singură dată certificate, avize sau autorizaţii condiţionate
– Ulterior măsurilor pe care beneficiarul le ia conform cerinţelor din document, autorităţile respective nu mai pot emite alte solicitări
– Autorităţile în cauză sunt obligate să emită autorizaţiile în termen de 5 zile după ce beneficiarul îndeplineşte condiţiile
– În caz contrar se va considera că documentele respective au fost emise tacit.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed