Spania, Italia şi Cehia declanşează anchete în cazuri legate de evaziunea fiscală din Liechtenstein

0

Spania, Italia şi Republica Cehă se alătură ţărilor care investighează cetăţeni bănuiţi de evaziune fiscală prin folosirea unor conturi în Liechtenstein, paradis fiscal, după ce ultimele descoperiri ale justiţiei germane au arătat că scandalul se extinde la mai mult de zece ţări.

Germania începuse să-şi dea seama, în 16 februarie, că s-ar putea afla în faţa celui mai mare scandal de evaziune fiscală din istoria sa, în condiţiile în care justiţia anchetează sute de personalităţi bănuite că şi-au ascuns câştigurile în Liechtenstein.

Justiţia germană anunţase, marţi, că a depistat peste 160 de persoane în cadrul vastei anchete referitoare la frauda fiscală, realizată prin intermediul unor conturi deschise în Liechtenstein, noile descoperiri extinzând scandalul la mai mult de zece state, potrivit NewsIn.

Sursa: NewsIn