După mai bine de un deceniu în care universul Star Wars a fost construit aproape exclusiv în jurul personajelor și poveștilor arhicunoscute, Lucasfilm pare pregătită să schimbe direcția. La anul se împlinește o jumătate de secol de la apariția francizei care a revoluționat industria cinematografică, odată cu lansarea filmului „A New Hope” (1977). O serie popuală ce a generat 46,7 miliarde de dolari.
Star Wars ”schimbă galaxia” cu povești și personaje diferite
Noul film, programat pentru lansare în 2027, este prezentat de presa internațională drept primul proiect major din era Disney care încearcă să se desprindă complet de saga Skywalker și de „nostalgia” pe care studioul a exploatat-o în ultimii ani. De la preluarea Lucasfilm de către Disney, în 2012, majoritatea producțiilor Star Wars au fost conectate direct la universul clasic al francizei — continuări, seriale dedicate personajelor deja celebre sau spin-off-uri — iar strategia a mizat puternic pe recunoaștere și continuitate. Pentru o parte a publicului, această formulă a funcționat. Pentru alții însă, franciza părea blocată într-un cerc al referințelor și al revenirilor constante la trecut.
Noul „Star Wars: Starfighter” este văzut ca o posibilă „resetare”, potrivit publicațiilor de specialitate. Conform informațiilor apărute în presa de profil, filmul ar urma să introducă personaje noi și o poveste separată de liniile narative consacrate până acum. Lucasfilm nu a dezvăluit încă foarte multe detalii despre producție, însă simpla idee a unui film Star Wars care încearcă să construiască ceva complet nou a stârnit deja reacții puternice în comunitatea fanilor.
Disney schimbă formula Star Wars după mai bine de un deceniu
În ultimii ani, Disney a fost criticată în repetate rânduri pentru dependența de personaje iconice pentru generații întregi, precum Luke Skywalker, Darth Vader sau Obi-Wan Kenobi. Chiar dacă seriale precum „The Mandalorian” au reușit să aducă un suflu nou francizei, multe dintre producții au continuat să se sprijine pe conexiuni directe cu trecutul. „Starfighter” ar putea marca astfel începutul unei noi etape pentru universul Star Wars — una în care accentul să fie pus mai mult pe explorare și mai puțin pe nostalgie. Miza este importantă pentru Lucasfilm și Disney. După performanțele inegale ale filmelor și serialelor recente, compania are nevoie de un proiect care să recâștige entuziasmul fanilor și să demonstreze că universul creat de George Lucas poate merge mai departe fără să depindă permanent de aceleași personaje legendare. Până la lansarea sa, „Star Wars: Starfighter” rămâne unul dintre cele mai discutate proiecte din industria cinematografică, tocmai pentru că promite ceva ce mulți fani cer de ani buni: o aventură nouă într-o galaxie care să nu mai fie ancorată în propriul trecut.







