Start-up-ul ucrainean Lemon.io caută să recruteze peste 100 de programatori români

”Un programator din România care lucrează în regim self-employed poate câştiga de la 10 la 125 de dolari pe oră, în funcţie de nivelul de experienţă, de la Junior la Tech Lead, şi a specializării, până la 10.000 de dolari lunar, mai mult decât poate câştiga un programator angajat, conform calculatorului de plăţi Lemon.io.

Lemon.io, start-up ucrainean care funcţionează ca un marketplace de joburi pentru programatorii independenţi, a creat un calculator de plăţi care oferă informaţii transparente despre onorariile pe care developerii înscrişi pe platformă le pot câştiga, în funcţie de limbajele de programare cunoscute, nivelul de experienţă şi ţara de rezidenţă.

În urma unei cercetări amănunţite asupra diferenţelor de plăţi între diverse ţări, Lemon.io a aflat rata minimă, medie şi maximă de plată pe oră pentru 83 de tehnologii şi limbaje de programare. 

În funcţie de particularităţile pieţei, sistemele fiscale, nivelul general de viaţă şi costul vieţii, tarifele se pot schimba în mod specific pentru fiecare ţară.

Un programator specializat în limbajul Python, unul dintre cele mai populare la nivel global, poate câştiga până la 80 de dolari pe oră, dacă are experienţă la nivel de Tech Lead (peste 7 ani de experienţă).

Un developer de nivel middle, cu peste 3 ani de experienţă, câştigă aproximativ 24 dolari pe oră pentru acelaşi limbaj de programare.

Acelaşi tarif se aplică şi pentru programatorii din Polonia, Ungaria sau Moldova. În schimb, pentru programatorii din Ucraina, tariful mediu pentru programatorii Python cu peste 3 ani experienţă este de numai 19 dolari pe oră.

La polul opus, se află Italia, Spania, Germania şi Malta, unde un programator cu 3 ani de experienţă în Python poate primi în medie chiar şi 31 de dolari pe oră. 

În ceea ce priveşte Java şi JavaScript, două dintre cele mai folosite limbaje la nivel global, onorariile dezvoltatorilor români care colaborează cu Lemon.io pot ajunge până la 68 de dolari pe oră.

”Comparând ţările aflate în topul hub-urilor IT din Europa de Est, observăm că tarifele pentru România sunt aproximativ la acelaşi nivel cu Polonia, Bulgaria, Moldova, Ungaria şi Cehia pentru majoritatea limbajelor de programare. În schimb, pentru aceeaşi poziţie şi acelaşi nivel de expertiză plătit cu 68 de dolari pe oră, în ţările menţionate mai sus, în Ucraina, tariful este de numai 54 de dolari pe oră”, arată compania.

În ceea ce priveşte limbajele de programare mai rare, precum Clojure sau Rust, onorariile se ridică până la 96 de dolari pe oră pentru dezvoltatorii cu experienţă mai mare de 7 ani, la nivel de Tech Lead.

Spre deosebire de cei care sunt angajaţi cu contract de muncă în diverse companii, programatorii independenţi trebuie să deţină o firmă (plătitoare sau nu de TVA) sau să opereze ca Persoană Fizică Autorizată (PFA).

Chiar şi după aplicarea noilor măsuri din Codul Fiscal, ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023 pentru micile întreprinderi, câştigul lunar net al unui programator independent poate depăşi cu uşurinţă salariul unui angajat într-o companie IT din România.

Salariul mediu net pentru un programator român este de 9.331 lei, conform raportului pe luna iunie 2022 al Institutului Naţional de Statistică. 

Modelul de business al start-up-ului Lemon.io, fondat în 2015, a fost conceput să facă dreptate atât programatorilor care sunt, astfel, plătiţi corect, pe măsura experienţei, cât şi clienţilor care primesc servicii de calitate înaltă la preţuri rezonabile.

”Un programator va şti care este suma totală estimativă încasată pentru o lună de muncă încă dinainte de a se înscrie pe platforma Lemon.io, datorită calculatorului de plăţi dezvoltat de start-up-ul ucrainean. Transparenţa plăţilor se bucură de popularitate în rândul companiilor de tech, mai ales în contextul în care se discută la nivel european de diminuarea diferenţei salariale între bărbaţi şi femei”, mai arată compania.

Conform rapoartelor recente ale Eurostat, diferenţa salarială la nivel european este de 13% între femei şi bărbaţi, în vreme ce în România ecartul este mult mai mic – bărbaţii câştigând cu doar 2.4% mai mult decât femeile.

În unele regiuni, afişarea intervalului salarial în anunţurile de angajare reprezintă o cerinţă legală.

Angajaţii apreciază transparenţa companiilor cu privire la remuneraţie deoarece ştiu dinainte de a aplica ce salariu ar putea primi.  

Lemon.io se adresează specialiştilor IT responsabili şi disciplinaţi, developeri cu experienţă de minimum 3 ani în programare. Compania recrutează atât programatori cu normă întreagă, cât şi cu normă parţială (minimum 20 de ore de lucru pe săptămână).

”Lemon.io s-a lansat pe piaţa din România în luna martie 2022 şi caută să aducă laolaltă mai mult de 100 de programatori de pe piaţa locală pentru a se alătura celor peste 60 de dezvoltatori IT români care lucrează deja de la distanţă pe proiecte pentru start-up-uri din Silicon Valley”, precizează compania.

În prezent, Lemon.io colaborează cu peste 630 de dezvoltatori din 46 de ţări.

”Spre deosebire de platformele clasice cu oferte de colaborare pentru freelanceri, developerii care sunt acceptaţi pe Lemon.io şi au finalizat cu succes procesul de verificare de către echipa internă a companiei ucrainene vor primi proiecte corelate cu nivelul lor de expertiză. În plus, programatorii care se înscriu pe platforma Lemon.io nu plătesc niciun comision de înscriere sau de retragere a banilor. Comisioanele sunt achitate de clienţi”, adaugă compania.

Lemon.io este un start-up ucrainean care funcţionează ca un marketplace de joburi, punând în contact programatori independenţi verificaţi şi start-up-uri din Statele Unite. În 2021, Lemon a avut o cifră de afaceri de aproape 7 milioane de dolari şi îşi propune să o tripleze în 2022. În prezent, Lemon.io colaborează cu peste 630 de programatori din 46 de ţări. Echipa internă a ajuns la 61 de membri şi continuă să se extindă. Din februarie 2022 până în prezent, Lemon.io a donat peste 400.000 de dolari armatei ucrainene şi anunţă că va continua să îşi sprijine ţara până când Ucraina va câştiga războiul. Compania Lemon.io a fost fondată în 2015 de Aleksandr Volodarsky, Vasyl Dzesa şi Anvar Azizov.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed