Românii consumă aproape jumătate din producţia anuală de miere, însă 10% din produsele importate şi consumate în România sunt extra-comunitare, de tip surogat, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA).
'Noi consumăm cam jumătate din producţie, undeva între 400-500 de grame pe an. Dacă acum 20 de ani, erau 50 de grame, acum am ajuns la 450 de grame şi dacă ar mai creşte de zece ori, probabil că România va trebui să importe miere pentru consum. Acest lucru ar fi bun pentru a nu avea problema să exportăm jumătate şi să aducem la fel. Problema este că, pe lângă consumul acesta de miere autohtonă, noi mai importăm 10% din ce consumăm intern nişte surogate, care reprezintă o pacoste pentru România. Noi avem excedent de miere şi permitem să intre extra-comunitar, nu punem taxe, nu protejăm produsul miere, care este un brand. Repet, 10% din ce se consumă în România este miere extra-comunitară, surogat', a explicat Fetea.
Potrivit şefului ACA, în ceea ce priveşte producţia de miere estimată pentru acest an în România, aceasta nu va depăşi 18.000 de tone, iar preţurile nu vor intra pe un trend ascendent.



